Părinții refugiați din Ucraina sunt îndemnați să-și integreze copiii prin înscrierea la școală

Copiii refugiaților ucraineni pot fi încadrați în sistemul educațional din Republica Moldova fără să fie nevoie ca copiile de pe documente să fie autentificate notarial. În lipsa documentelor necesare, părintele semnează o declarație pe proprie răspundere cu privire la veridicitatea datelor. Cu precizări în acest sens vine șeful Departamentului relații interetnice al Ministerului Educației și Cercetării, Ivan Duminică, participant la dezbaterea publică: „Integrarea refugiaților din Ucraina – provocările sistemelor educaționale și sociale”, organizată de Agenția de presă IPN. Responsabilul a îndemnat părinții refugiați, care încă optează pentru studii online, să nu neglijeze aspectul integrării copiilor – prin frecventarea școlii, studierea limbii române, dar mai ales prin comunicarea cu semenii.

Ivan Duminică a declarat că, încă din primele zile ale agresiunii Rusiei în Ucraina și începerea crizei refugiaților, integrarea copiilor ucraineni în sistemul educațional sin Republica Moldova a fost o prioritate. Deja în martie 2022, MEC a aprobat un document foarte important, care se aplică și astăzi. Este vorba despre Instrucțiunea privind integrarea copiilor din familii refugiate din Ucraina în instituțiile de învățământ general din Republica Moldova.

În instituțiile de învățământ din Moldvoa, copiii refugiaților ucraineni sunt admiși și în baza copiilor actelor, neautentificate de notar, sau chiar și în lipsa acestora. În acest caz, adultul trebuie să depună declarație pe proprie răspundere.

O componentă importantă a documentului menționat se referă la acordarea asistenței psiho-pedagogice copiilor refugiați. Un alt aspect ține de studierea limbii române, fiind aplicată o abordare specifică, dat fiind că vorbitorii unei limbi slavone o deprind mai greu.

Ivan Duminică  spune că, semestrial, la minister au loc discuții cu părinții copiilor, dialogul fiind unul direct.

Republica Moldova este unica țară din Europa care a deschis clase cu predare în limba ucraineană, a remarcat responsabilul de la minister. Acestea sunt la Gimnaziul „Taras Șevcenko, iar din anul școlar viitor cor fi li la Bălți, la Liceul teoretic „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Chiar dacă procesul educațional e în ucraineană, elevii studiază limba română, iar unele discipline chiar sunt predate în romana.

De asemenea, acolo unde există o concentrație de refugiați ucraineni sunt organizate centre pentru studierea limbii române de către copii. Totodată, așa cum a fost vara trecută, autoritățile planifică și în acest an să asigure participarea copiilor ucraineni în tabere, unde există un mediu prielnic de interacțiune între copii.

Dezbaterea publică la tema „Integrarea refugiaților din Ucraina - provocările sistemelor educaționale și sociale” este organizată în cadrul proiectului „Agenția de presă IPN pentru coeziune socială și Moldova pro-europeană”, finanțat de către IMS.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.