Părinții își pot înscrie de astăzi online copiii la școală

Părinții din Chișinău își pot înscrie de astăzi, 1 aprilie, copiii la școală, accesând platforma online www.escoala.chisinau.md. În primele ore ale dimineții, au fost înregistrate mai bine de 30 de solicitări, a anunțat în ședința operativă de la Primărie, primarul interimar Ruslan Codreanu, transmite IPN.

Potrivit primarului, platforma a fost elaborată timp de șase luni și a costat bugetul municipal 89 de mii de lei.

Șefa adjunctă a Direcției generale educație, tineret și sport, Viorica Negrei, a declarat mai devreme pentru IPN că platforma cuprinde toate instituțiile de învățământ care au clasa întâi. Părinții nu vor mai merge la școală pentru a depune dosarul de înscriere, ci o vor face online, atașând actele scanate.

La înscriere se va ține cont prioritar de districtul școlar al solicitantului. Accederea la o instituție de învățământ din afara districtului va fi posibilă în cadrul celei de-a doua etape, în luna august, în funcție de locurile rămase neacoperite. Prima etapă se va încheia în luna iunie, când vor fi făcute și totalurile.

Viorica Negrei spune că noua platformă vine să asigure o mai mare transparență a procesului de înscriere la școală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.