Părinţii care îşi abandonează copiii vor răspunde penal

Persoanele care-şi lasă copiii fără grijă vor răspunde penal. O iniţiativă legislativă ce asigură protecţia copilului împotriva abandonului a fost înregistrată luni, 11 februarie, de către Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo. Iniţiativa de completare a Codului Penal aparţine vicepreşedintelui Parlamentului, Liliana Palihovici. Potrivit unui comunicat de presă al Partidului Liberal Democrat, din care face parte Liliana Palihovici, abandonul este cea mai gravă formă de neglijare a copilului. „Acest fenomen devine obişnuit în Moldova, se datorează şi cadrului legal prea blând pentru cei care îşi părăsesc familia şi copiii. Această iniţiativă vine să contribuie la ocrotirea relaţiilor de convieţuire între părinţi şi copii”, a spus Liliana Palihovici. Completările la Codul Penal răspunderea persoanei în cazul acţiunii de părăsire, alungare sau lăsare fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale; neîndeplinirea intenţionată a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege; neplata intenţionată, timp de 5 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.