Păreri împărțite referitor la construcția clădirii din spatele Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Parcul central al capitalei. În timp ce preoții susțin că aceasta este absolut necesară, activiștii civici spun că ar putea fi reparat blocul sanitar existent, nu neapărat construită o nouă clădire. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.
Manole Brihuneț, protoiereu, președintele Departamentului Arhitectură și Pictură Bisericească, Mitropolia Moldovei, spune că, în sfârșit, Catedrala Mitropolitană va avea o casă care să o deservească. Preotul s-a referit în special la un bloc sanitar de care au nevoie slujitorii Catedralei în locul celui de acum. Potrivit lui, până acum această idee s-a desfășurat în condițiile legii.
Sergiu Borozan, arhitect-șef al municipiului Chișinău, este de părere că această casă parohială este necesară Catedralei din punct de vedere tehnologic. „Decizia CMC se începe cu aprobarea concepției de a construi casa parohială. A fost o concepție. Conceptual se aprobă că pe viitor va fi așa clădire, dar nu s-a aprobat proiectul în sine”, spune Sergiu Borozan.
Victor Bunescu, activist civic, afirmă că decizia luată de CMC este ca un fel de „carte blanche” pentru Mitropolie, ea nu are nicio putere juridică, în decizie nu este descris absolut nimic. Activistul spune că terenul din spatele Catedralei aparține municipalității, dar clădirea care se află pe acest teren este în proprietatea a două persoane fizice. „Mitropolia își face iluzii că aceste două persoană o să dea o clădire care este estimată la 363 de mii de lei”, spune Victor Bunescu. Totodată, activistul susține că societatea ar putea acorda ajutor pentru repararea blocului sanitar existent, fără a fi nevoie să se construiască o clădire nouă.
Veaceslav Bulat, consilier municipal PPEM, susține că Consiliul Municipal Chișinău a aprobat un concept, o viziune de dezvoltare a unui teritoriu aflat în spatele Catedralei, nu proiectul concret de construcție. „CMC nu a dat niciun aviz pentru construirea a niciunui bloc. În baza deciziei Consiliului Municipal nu se poate construi absolut nimic în spatele Catedralei pentru că noi avem niște legi, niște proceduri, etape până când un obiect va fi construit”, spune Veaceslav Bulat. Consilierul spune că va susține construirea unei case parohiale numai după ce va lua cunoștință de un studiu de fundamentare și cu avizele de la organele responsabile.
Consiliul municipal Chișinău a aprobat, la ședința din 31 octombrie, concepția viitorului imobil destinat angajaților bisericii, care va fi construit în spatele Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din centrul capitalei. Clădirea se presupune că va avea circa 700 metri pătrați și șase metri înălțime.