Păreri împărţite despre celebrarea Zilei armatei sovietice la Chişinău
Ziua armatei sovietice, marcată la 23 februarie, este un subiect de dispută între deputaţii moldoveni. Unii consideră că sărbătoarea face parte din istoria Republicii Moldova şi că este nevoie de a o celebra la nivel naţional. Alţii, care sunt împotriva acestei iniţiative, spun că fiecare cetăţean poate să decidă în parte dacă vrea sau nu să sărbătorească cu acest prilej, transmite Info-Prim Neo.
Deputatul liberal-democrat, Alexandru Tănase, a spus că nu sărbătoreşte la 23 februarie pentru că nu are nicio legătură nici cu armata sovietică, nici cu Uniunea Sovietică. „Este o obişnuinţă a celor care au o anumită vârstă şi şi-au făcut serviciul militar în armata sovietică de a sărbători această zi. Obişnuinţa este mai greu de a o rupe şi, până la urmă, fiecare sărbătoreşte ceea ce doreşte”, a opinat deputatul.
Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele Partidului Liberal, spune că funcţionarii care au depus de dimineaţă flori la complexul memorial „Eternitate”, au fost în drept să o facă. „Este dreptul domniilor lor de a organiza această ceremonie. Dacă cineva considera că are de pus o floare undeva, nimeni nu-l poate împiedica”, a spus Chirtoacă.
Democratul Dumitru Diacov a subliniat că în Moldova la 23 februarie nu este sărbătoare oficială. Deputatul a mai spus că Parlamentul va adopta în curând un proiect de lege care să stabilească Ziua apărătorului patriei. „Cum se va numi nu ştim încă, dar este important să fie stabilită o sărbătoare oficială în acest sens, pentru ca să nu mai sărbătorim diferit”, a mai spus Diacov.
De altă părere este deputatul comunist Igor Muntean, care a acuzat Guvernul de lipsă de respect faţă de cetăţenii moldoveni care şi-au făcut serviciul militar în perioada sovietică. „Această sărbătoare face parte din istoria noastră. Câteva generaţii de cetăţeni ai acestei ţări au făcut serviciul militar în Armata Roşie. Mulţi dintre ei au căzut la datorie în timpul războaielor care au avut loc pe acest pământ. Aşa o neglijenţă faţă de istoria noastră o pot demonstra doar liberal-democraţii, oamenii care nu au istorie şi nu au viitor”, a declarat Muntean.
Ideea de a sărbători la 23 februarie la nivel naţional este susţinută şi de liderul Partidului „Moldova Unită”, Vladimir Ţurcan. „Sărbătoarea aceasta s-a transformat de zeci de ani în urmă, în sărbătoarea bărbaţilor, acei care sunt apărători ai ţării, ai familiei. Eu cred că noi nu trebuie să o negăm doar din cauza că este una sovietică”, a opinat Vladimir Ţurcan.
De Ziua armatei sovietice, reprezentanţi ai ambasadelor Rusiei, Ucrainei şi Belarus în Republica Moldova au depus flori la complexul memorial „Eternitate” din Chişinău. La ceremonie au participat şi militari moldoveni.