Pe parcursul a 3 ani de implementare a Programului de Atragere a Remitenţelor în Economie PARE 1+1 au fost susţinute prin finanţări nerambursabile 313 afaceri lansate de către migranţi sau rudele acestora, în peste 200 de localităţi. Investiţiile preconizate a fi efectuate sunt de 193 de milioane de lei. Cifrele au fost prezentate în cadrul conferinţei anuale a programului, transmite IPN.
Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a spus că idea PARE 1+1 a fost de a ajuta migranţii la lansarea unor afaceri în toate localităţile republicii, ca acestea să fie un exemplu pentru alţi cetăţeni ai Moldovei care se gândesc să revină în ţară.
Programul PARE 1+1 va continua până în 2015. El oferă instruire şi sprijin antreprenorial migranţilor şi rudelor lor de gradul I, iar formula de finanţare este: la 1 leu remitenţe statul vine cu 1 leu din buget, dar nu mai mult de 200 de mii lei pentru o afacere.
Premierul Iurie Leancă a subliniat că e momentul să fie analizate mai profund rezultatele programului, dar şi de ce migranţii moldoveni nu se grăbesc să deschidă întreprinderi acasă. „Trebuie să medităm şi să vedem cum putem face mai flexibil acest program, mai aproape de cerinţele beneficiarilor. Poate e necesar să lansăm alte instrumente de susţinere, nu neapărat să oferim granturi. De exemplu, garantarea creditelor accesate de la bănci”, a subliniat premierul.
În cadrul evenimentului au fost înmânate diplome antreprenorilor de succes care au beneficiat de finanţare nerambursabilă.