Parcul Urban de Autobuze din capitală ar putea fi completat cu 20 de autobuze noi
Un proiect de decizie privind procurarea a 20 de autobuze prin licitaţie publică şi majorarea capitalului statutar al PUA figurează pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Municipal, programată pentru joi, 3 mai. Potrivit proiectului, Direcţia generală finanţe urmează să înainteze propuneri privind sursa de acoperire a cheltuielilor.
În conformitate cu Planul de dezvoltare prioritară a infrastructurii municipiului Chişinău pe anul 2007 este prevăzută achiziţionarea a 50 de unităţi de transport public de călători, se spune în nota informativă anexată la proiectul de decizie.
Potrivit responsabililor din cadrul Direcţiei Generale Transport Public şi Căi de Comunicaţie (DGTPCC), PUA dispune în prezent de 199 de autobuze, dintre care doar 120 sau 60 la sută pot fi exploatate. Alte 79 de autobuze au termenul de exploatare depăşit, mai mult de 15 ani, iar 36 din ele nu funcţionează o perioadă mai mare de 3 ani. Restabilirea unităţilor de transport ar fi foarte costisitoare şi iraţională din punct de vedere economic. Din lipsă de autobuze, circulaţia autobuzelor pe rutele cu nr. 13, nr.15, nr.19, nr. 26 şi nr. 29 a fost suspendată, iar pe unele rute a fost micşorat esenţial numărul unităţilor de transport.
DGTPCC consideră oportună completarea PUA cu material rulant nou prin procurarea a 50 de autobuze dintre care 20 – de capacitate medie şi 30 de capacitate sporită.
Primăria capitalei a înaintat în adresa Guvernului, în luna martie, o scrisoare prin care solicită alocarea a circa 100 milioane de lei din bugetul de stat pentru achiziţionarea unităţilor de transport public de călători.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Municipal Chişinău figurează 33 de chestiuni, inclusiv cu privire la rectificarea bugetului municipal pentru 2007 din contul soldului mijloacelor disponibile ale bugetului şi veniturile obţinute din operaţiunile cu capital. De asemenea, consilierii vor mai discuta asupra eliberării scrisorilor de garanţie pentru acordarea creditelor preferenţiale unor categorii de populaţie, cu privire la majorarea taxelor pentru studii în şcolile de muzică şi cele de artă plastică.