„Vladimir Voronin știe ce spune, întrucât a fost victima influenței străine directe în timpul alegerilor parlamentare din 2005 și din 2014...”

1. Fabula țânțarului și a armăsarului

Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) și al Blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor (BECS) la alegerile anticipate, a rostit recent un discurs la simpozionul internațional al partidelor politice marxiste, dedicat aniversării a 100 de ani de la fondarea Partidului Comunist Chinez (PCC). Elogiind succesele PCC, liderul BECS a sărit peste cal în declarațiile sale lingușitoare și paralele deochiate. Nu încape îndoială că succesele economice ale Republicii Populare Chineze (PPC) sunt impresionante. Însă fenomenul chinezesc, pe lângă admirație, trezește și mari îngrijorări. De aceea, acesta trebuie studiat atent, de o manieră critică.

Dar să revenim la compararea PCRM și PCC, care ne amintește de fabula țânțarului și armasarului. Compând succesele PCRM cu cele ale PCC, Voronin s-a plâns că în Republica Moldova „în ultimii 12 ani, după ce comuniștii au părăsit puterea, a fost legalizată administrarea externă”, în timp ce RPC și-a consolidat suveranitatea. Păcat că liderul BECS nu a dezvoltat tema plecării PCRM de la putere. Putea face o paralelă între evenimentele din 7-8 aprilie 2009 din centrul Chișinăului și cele din aprilie-iunie 1989 din Piața Tiananmen, astfel încât audiență să priceapă de ce PCRM a părăsit puterea, iar PCC și-a consolidat-o. Poate se găsea cineva să-l întrebe pe liderul PCRM de ce a părăsit puterea înaintea audierii raportului comisiei speciale pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie.

Menționând politica de deschidere și reforme anunțată de tovarășul Deng Xiaoping, care a condus la schimbări tectonice în decurs de câteva decenii, liderul PCRM ar fi putut invoca faptul că și el a lansat politici reformiste în Republica Moldova. Deosebirea e că tovarășul Deng a procedat calculat atunci când a anunțat deschiderea și reformarea Chinei, iar Voronin a procedat hazardat, amenințând cu transformarea Republicii Moldova în Cuba Europei. Între amenințarea respectivă, făcută în aprilie 2001 la congresul PCRM, și vizita președintelui Jiang Zemin la Chișinău în iulie 2001, Vladimir Voronin a schimbat macazul, dispunând aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), instituție crucială în ascensiunea economică a RPC. Apoi, a urmat semnarea în 2002 a decretului privind integrarea europeană a Republicii Moldova, deși în 2001 obținuse mandatul cetățenilor pentru integrarea în Uniunea Rusia-Belarus.

Exemplele menționată sunt suficiente pentru a vedea diferența dintre înțelepciunea politică chinezească și ruletka politică moldovenească. Și încă ceva ce deosebește PCRM de PCC – partidele marxiste autentice luptă pentru putere pe toate căile și o mențin cu orice preț, iar din panegiricul lui Voronin camarazii chinezi au putut afla că PCRM, pur și simplu, a părăsit puterea. E interesant că compararea succeselor PCRM cu cele ale PCC are și un indicator numeric – numărul chinezilor aflați sub pragul sărăciei l-a egalat pe cel al moldovenilor aflați sub prag, câte aproximativ 3 milioane de persoane în fiecare din țările noastre.

2. Despre adevărata influență externă

Problema influenței externe în Republicii Moldova a devenit o obsesie și temă de campanie a BECS. Liderul PCRM nu s-a putut abține să nu o menționeze nici în panegiricul închinat PCC. De fapt, Vladimir Voronin știe ce spune, întrucât a fost victima influenței străine directe în timpul alegerilor parlamentare din 2005 și din 2014. În primul caz, un desant de tehnologi politici ruși a poposit în Republica Moldova pentru a-l împiedica să câștige alegerile, dar membrii acestuia au fost arestați și expulzați din țară. În al doilea caz, fotografia președintelui Putin cu actualii parteneri de coaliție – Zinaida Greceanîi și Igor Dodon, i-a confiscat mai mult de jumătate din electorat. Dar asta mai puțin contează. Actualmente este pus în joc viitorul Republicii Moldova, văzut prin prisma influențelor străine. Și aici exemplu chinezesc, precum altele, sunt de mare utilitate:

 

• După conflictul armat dintre URSS și China, din martie 1969, RPC a decis să se apropie de SUA, stabilind relații diplomatice în 1979, odată cu anunțarea politicii de deschidere și reforme ale tovarășului Deng. Treptat, datorită inclusiv investițiilor și tehnologiilor SUA, China a devenit o supraputere mondială. Politica deschiderii și reformelor a contribuit la reintegrarea Hong Kong-ului, prin care în țară au pătruns peste 70% din investiții străine, preponderent americane și europene;

• SUA a transformat în supraputere industrială nu doar China, ci și URSS. Marea industrializare a URSS, inclusiv construcția uzinelor de automobile și tractoare/tancuri, a fost realizată la sfârșitul anilor ’20 - începutul anilor ’30 ai secolului trecut cu contribuția directă a 25 mii de ingineri și tehnicieni americani, care au proiectat peste 500 de uzine și au instruit milioane de tehnicieni sovietici. Păcat că propaganda sovietică a ascuns informațiile respective de publicul larg;

• După cel de-al Doilea Război Mondial, Europa a fost împărțită în zone de influență ale Occidentului și URSS, în conformitate cu înțelegerile de la Ialta. În consecință, statele din zona de influență a Occidentului s-au dezvoltat vertiginos, inclusiv datorită Planului Marshall, iar cele din zona URSS s-au ales cu suveranitate trunchiată, dovadă servind intervenția militară a URSS în Ungaria și Cehoslovacia. Implozia sistemului comunist a încununat lupta pentru ieșirea de sub tutela URSS;

• Aflarea Japoniei, în perioada 1945 – 1952, sub protecția SUA și a Coreei de Sud, după împărțirea zonelor de influență cu URSS de-a lungul paralelei 38, a însemnat refacerea rapidă post-război și dezvoltarea impetuoasă ulterioară a acestora. Niciuna din cele două țări nu și-a pierdut suveranitatea, dimpotrivă, ambele au ajuns giganți industriali și tehnologici. În acest context, este oportun să comparăm influența SUA cu cea a URSS în Coreea de Nord.

3. Concluzii

Pretenția liderului BECS și al PCRM, Vladimir Voronin, precum că formațiunea pe care o reprezintă ar fi de sorginte marxistă nu rezistă nici celei mai elementare critici. Partidele marxiste nu intră în coaliții cu formațiunile burgheze, conservatoare, clericale, precum este PSRM. Panegiricul în adresa PCC este lingușitor, umilitor și plin de neadevăruri, în special în privința caracterului umanist al partidelor marxiste. Războiul civil din Rusia, de după uzurparea puterii de către bolșevici, și represiunile regimului stalinist reprezintă dovada caracterului antiuman al așa-zișilor marxiști.

Speculațiile privind pericolele aflării Republicii Moldova sub influență străină sunt distorsionate grav. De aproximativ 30 de ani de zile 15% din teritoriul suveran al Republicii Moldova se află sub controlul unui regim separatist, susținut în mod deschis de Federația Rusă, ale cărei trupe se află ilegal pe teritoriul țării. O influență externă similară a Rusiei o regăsim în Georgia și Ucraina, care au pierdut părți substanțiale din teritorii suverane. Pe de altă parte, niciuna din țările aflate temporar, după cel de al Doilea Război Mondial, sub influența Occidentului, inclusiv a SUA, nu și-a pierdut suveranitatea. Dimpotrivă, acestea și-au consolidat suveranitatea, dezvoltându-se impetuos din punct de vedere social-economic.

Republica Moldova are nevoie, temporar, de suportul partenerilor de dezvoltarea din Uniunea Europeană și SUA pentru a se moderniza și a-și găsi nișa sa economică alături de UE. Alternativa acestei căi de dezvoltarea este integrarea Republicii Moldova în Uniunea Economică eurasiatică unde se falsifică alegerile, se încalcă grav drepturile cetățenești și au loc războaie și conflicte armate.