Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, susţine că până la sfârşitul anului 2014 Moldova va semna cu UE Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb. Declaraţia fost făcută, în cadrul unui briefing de presă, după ce a efectuat prima sa vizită la Bruxelles în calitate de preşedinte al Parlamentului, transmite IPN.
„Este realist ca până la sfârşitul anului următor, până la următoarele alegeri parlamentare ordinare, să semnăm cu Uniunea Europeană, Acordul de Asociere, care include şi Zona de Comerţ Liber. Este realist ca până la sfârşitul anului următor Republica Moldova să fie scoasă din lista ţărilor care necesită vize pentru a călători în spaţiul european. Dar aceasta se poate întâmpla numai cu două condiţii”, a menţionat Igor Corman.
Potrivit preşedintelui legislativului, una din condiţii este agenda internă a Republicii Moldova. „Nu mă refer doar la importanţa adoptării şi implementării legilor care reies din Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, care se referă şi la zona de comerţ liber. Sunt şi alte chestiuni importante, cum ar fi consolidarea instituţiilor democratice, reforma justiţiei, lupta cu corupţia,”, a spus şeful legislativului.
A doua condiţie se referă la situaţia din UE, procedurile de ordin tehnic care trebuie finalizate. Igor Corman s-a referit şi la faptul că anul viitor, în luna mai, vor avea loc alegerile în Parlamentul European. „Noi trebuie să avem în vizor ambele condiţii. Cred că vom izbuti să obţinem aceste scopuri, doar în cazul în care vom avea o cooperare foarte bună şi eficientă între diplomaţia noastră, Guvern şi Parlament. Fiecare trebuie să-şi facă datoria”, a spus Igor Corman.
Preşedintele Parlamentului a mai spus că este posibil ca la Summitul de la Vilnius din noiembrie Republica Moldova să poată parafa Acordul de Asociere, cel puţin parţial.
Igor Corman a avut o vizită de lucru în Bruxelles în perioada 17-19 iunie. În cadrul vizitei şeful legislativului a avut întrevederi cu oficiali europeni.