Până la aprobarea unor noi reguli de transportare a călătorilor, administratorii de rute de microbuz se vor ghida de o decizie mai veche
Administratorii de rute de microbuz din municipiul Chişinău vor activa în baza unei decizii din anul 2000 care reglementează acest tip de activitate. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de primarul capitalei, Dorin Chirtoacă şi va rămâne în vigoare până la examinarea şi adoptarea de către Consiliul municipal Chişinău (CMC) a unor reguli noi de transportare a călătorilor, transmite Info-Prim Neo.
Prin dispoziţia sa, primarul general interzice Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie să emită sau să semneze orice alte acte care ar contraveni deciziei din 2000.
Reglementarea activităţii transportatorilor era necesară după ce CMC a anulat, la 14 mai Regulamentul transportatorilor auto şi de bagaje, în baza căruia agenţii economici din domeniu activau până în prezent. Aleşii locali şi-au motivat decizia prin faptul că acesta contravine mai multor decizii ale Guvernului şi l-au acuzat pe consilierul neafiliat Oleg Onişcenco, care este şi preşedinte al comisiei pentru desemnarea administratorilor de rută, că se foloseşte de regulament în interese personale.