Până în prezent, în țară au fost înregistrate 712 decese asociate infecţiei COVID-19

Numărul total de infectări cu noul coronavirus depășește 21,7 mii de cazuri. Dintre acestea, cazuri active sunt în jur de 6000. Până acum, virusul a făcut 712 decese în Republica Moldova, transmite IPN cu referire la datele prezentate de secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Constantin Rîmiș, în cadrul unei conferinţe de presă.

Vasile Guştiuc, director adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, a precizat că pe parcursul ultimei săptămâni au fost verificate 195 de obiective ale economiei naţionale. În 46 au fost atestate abateri de la normele impuse de autorităţi.

Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Vladislav Cotici, a comunicat că, în perioada 15-21 iulie, 433 de unități comerciale au fost verificate. În urma controalelor au fost întocmite 70 de procese verbale cu privire la contravenţii. În piețe, cele mai frecvente încălcări ţin de lipsa sau purtarea incorectă a măştii de protecţie de către cumpărători, admiterea îmbulzelii în spaţiile comerciale. De asemenea, nu este efectuată termometria fiecărui vizitator.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.