Gradul de pregătire pentru redeschiderea Pieței Centrale nu este excelent, dar este satisfăcător. Dacă nu vor fi respectate măsurile stipulate în decizia Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (din 25 mai), Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) își rezervă dreptul de a retrage autorizațiile de funcționare și nu va fi posibilă activitatea agenților economici. Sunt precizări făcute de conducerea ANSA, care a inspectat astăzi Piața, transmite IPN.
„Bineînțeles că mai este de lucru. Administratorii acestor hale sunt în plină fază de îndeplinire a acelor măsuri, și aici mă refer la măsurile de igienizare, dezinfecție, măsurile de delimitare a spațiului corespunzător, intrare - ieșire, pentru a gestiona corect fluxul de cumpărători care vor veni la piață”, a menționat directorul general ANSA, Vladislav Cotici, citat într-un comunicat de presă al instituției.
Mai urmează o inspecție luni, 1 iunie. ANSA a elaborat o fișă cu instrucțiuni concrete în baza căreia inspectorii vor evalua gradul de pregătire pentru redeschiderea halelor.
Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a permis deschiderea piețelor din Chișinău și Bălți începând cu data 1 iunie. Administrația trebuie să asigure ieșiri și intrări separate pentru vizitatori și cumpărători. Angajații/comercianții vor fi obligați să fie asigurați cu echipament de protecție. Locurile de comerț din piețe vor fi organizate cu respectarea distanței de 2 metri între ele.