Palatul Naţional va purta numele lui Nicolae Sulac
Palatul Naţional va purta numele lui Nicolae Sulac, artist al poporului, Cavaler al Ordinului Republicii, redutabil interpret de muzică populară. Decizia a fost aprobată, miercuri, de către Guvern, transmite Info-Prim Neo.
În cei 67 de ani de viaţă Nicolae Sulac a cântat bucuriile şi durerile poporului său. Ce frumos mai cântă cucul, Tinereţe-Tinereţe, Foaie verde măgheran, Când tata va veni, Floarea lui Sulac, doinele Mioriţa şi Doina de jale, În pădurea de la Prut – sunt doar câteva din creaţiile artistului mult îndrăgite de public.
Ministrul culturii, Boris Focşa, a subliniat că maestrul Nicolae Sulac a rămas o legendă în folclorul moldovenesc, lăsându-ne o moştenire spirituală bogată. Numele lui Nicolae Sulac îl poartă şi un festival-concurs naţional al tinerilor interpreţi de muzică populară, precum şi şcoala de muzică din Floreşti şi un liceu din capitală.