Pactul Ribbentrop-Molotov nu trebuie să ajungă pe postul unei bâte în bataliile politice interne, PDM
Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov este „un document mort din punct de vedere juridic, care nu trebuie să ajungă pe postul unei bâte în bătaliile politice interne, care să divizeze societatea în „ai noştri” şi „ai lor”. Istoria nu trebuie să fie discutată pe baricade!”, consideră Partidul Democrat (PDM), care a făcut publică o declaraţie în legătură cu împlinirea a 71 de ani de la semnarea Pactului.
Potrivit documentului, „înfrângerea fascismului în cel de-al doilea război mondial, alături de semnarea de către URSS şi România a unor acorduri bilaterale privind rezultatele războiului, au lipsit Pactul din 1939 de orice importanţă practică. În acelaşi timp, proclamarea independenţei Republicii Moldova, în august 1991, a anulat definitiv pentru poporul nostru toate consecinţele Pactului Ribbentrop- Molotov”.
„Noi, cetăţeni ai Republicii Moldova, trebuie să ne cunoaştem istoria. Fiecare dintre noi trebuie să aibă o poziţie civică în raport cu evenimentele dramatice din trecutul nostru istoric comun. În societate trebuie să fie promovată cultura unui dialog civilizat, în bază de argumente, şi să se pună accentele pe elaborarea unui consens social în baza aspiraţiilor europene, care ne unesc pe noi toţi. În acelaşi timp, PDM consideră că evaluarea trecutului istoric nu trebuie să fie folosită în contextul unor interpretări speculative, care pun la îndoială statalitatea Republicii Moldova”, se spune în declaraţie.
Potrivit PDM, schimbările politice din 29 iulie 2009 le oferă o şansă tuturor cetăţenilor Republicii Moldova de a vedea cum lucrurile se schimbă în bine, cum Republica Moldova devine cu adevărat un stat de drept. „PDM face apel către toţi cetăţenii ţării să-şi consolideze eforturile anume pentru atingerea acestui scop nobil, iar trecutul nu trebuie să ne întunece viitorul”, se spune în declaraţia Partidului Democrat din Moldova.