Pacienţii vor spune dacă dau mită
Un sondaj de opinie, efectuat în cadrul Programului „Buna Guvernare”, îşi propune să identifice dacă în instituţiile publice medico-sanitare din Moldova se dă şi se ia mită. Rezultatele vor fi făcute publice în decembrie, transmite Info-Prim Neo.
În cadrul cercetării, pe parcursul lunilor iunie-octombrie, au fost completate 23 mii de chestionare. Potrivit consilierului Programului „Buna Guvernare”, Roger Vaughan, pacienţii au făcut acest lucru în ziua externării. Aceştia au fost întrebaţi despre calitatea serviciilor medicale, dar şi despre faptul dacă au fost puşi în situaţia să achite plăţi neoficiale pe parcursul tratării în instituţia medicală.
În opinia lui Roger Vaughan, studiul va reprezenta o sursă exactă despre actele de corupţie, dar şi despre calitatea serviciilor medicale. „Dacă acest sondaj va fi efectuat în fiecare, an vom obţine o imagine foarte bună a modului în care se îmbunătăţesc serviciile medicale pe parcursul timpului. Cred că este o iniţiativă de succes. Şi sperăm că toate datele vor fi înregistrate şi analizate până la finele anului curent”, a declarat în cadrul unei şedinţei expertul internaţional.
Potrivit ministrului sănătăţii, Larisa Catrinici, se vrea ca populaţia să conştientizeze că poate să-şi expună părerile şi probleme întâlnite în sistemul de sănătate. „Numai cunoscând problemele, am putea să le rezolvăm”, a spus oficialul. Dacă rezultatele sondajului vor indica acte de corupţie în instituţiile medicale, vor fi întreprinse măsuri suplimentare pentru combaterea fenomenului, a adăugat ministrul.
Combaterea şi prevenirea corupţiei în sistemul de sănătate din R. Moldova se realizează prin intermediul programului „Buna Guvernare”. Programul este finanţat de Corporaţia SUA „Provocările Mileniului” şi administrat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în cadrul Planului Preliminar de Ţară (PPŢ) pentru Republica Moldova.