Pacienţii pot refuza accesul altor medici la datele personale despre starea de sănătate
Mai nou, pacienţilor, când se adresează la medicul de familie, li se propune să semneze un acord cu privire la utilizarea datelor personale despre starea de sănătate. Dacă pacienţii îşi pun semnătura pe acest document, centrul medical are dreptul să prelucreze datele personale ale pacientului, dar şi să le ofere spre analiză medicilor din alte instituţii medicale atunci când consideră necesar, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit consultantului serviciului de presă al Ministerul Sănătăţii, Ana Tataru, pacientul are dreptul să refuze ca datele sale personale să fie transmise altor medici. În cazul în care medicul încalcă prevederea în cauză, se consideră o acţiune ilegală. Medicul trebuie să respecte cerinţele pacientului de a păstra confidenţialitatea datelor cu privire la starea de sănătate, printr-un acord bilateral.
Administraţia instituţiilor medicale are dreptul să decidă, de la caz la caz, cum vor fi păstrate datele personale ale pacienţilor privind starea de sănătate prin codarea rezultatelor testelor medicale sau alte forme de menţinere a confidenţialităţii datelor. Acordul este elaborat în conformitate cu „Legea privind protecţia datelor cu caracter personal” din iulie 2011.