La Institutul de Medicină Urgentă, în Secția reanimare, rămâne internată o tânără de 33 de ani, care a avut de suferit în deflagrația produsă sâmbătă seara într-un bloc locativ din sectorul Râșcani al capitalei. Tânăra este diagnosticată cu politraumatism și combustie termică în regiunea membrelor superioare și inferioare. Starea acesteia de sănătate este gravă, dar stabilă, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale într-un comunicat de presă, citat de IPN.
Un alt pacient în vârstă de 32 de ani, care a suferit traumatism asociat, contuzia toracelui și traumatism abdominal închis, este internat în Secția traume asociate pentru monitorizare și continuarea tratamentului. În prezent starea pacientului este stabilă.
Duminică, 7 octombrie, s-a adresat pentru asistență medicală o altă pacientă care a avut de suferit în urma aceleași explozii. Femeia a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, starea de sănătate este de gravitate medie, fiind internată pentru continuarea tratamentului conservativ.
La fel, la Spitalul municipal „Sfânta Treime” este internată o persoană cu reacții post-stres, care se află sub supravegherea medicilor.
Persoanele care au rămas fără locuințe în urma exploziei au fost cazate la spitalul clinic al ministerului, unde beneficiază de asistență medicală și psihologică. La moment sunt cazate opt persoane.
În deflagrația de sâmbătă seara, patru persoane, inclusiv un copil de patru ani, au murit. Procuratura a intentat un proces penal, care poate servi temei pentru declanșarea unei cauze penale pentru omor din imprudență.