Pachetul pentru aplicarea testului de integritate actorilor din justiţie este gata

Experţii naţionali şi internaţionali au finalizat pachetul normativ care stabileşte modul de aplicare a testului de integritate actorilor din justiţie. Autorii speră că actele elaborate vor fi promovate rapid de către Guvern şi Parlament, transmite Info-Prim Neo. Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) va testa integritatea poliţiştilor, judecătorilor, procurorilor şi altor funcţionari din diferite structuri. Setul de acte elaborate a fost supus joi, 6 decembrie, dezbaterilor publice cu reprezentanţii autorităţilor şi ai societăţii civile. Expertul Corneliu Gurin, care a făcut parte din grupul de lucru creat de Ministerul Justiţiei pentru elaborarea acestui set de documente, susţine că CNA urma să aplice testul de integritate încă de la 1 octombrie. Însă acest lucru întârzie în lipsa unei baze legale pentru această testare. Corneliu Gurin a specificat că testul de integritate va fi absolut confidenţial, subiecţii testaţi nu vor cunoaşte nici măcar perioada când sunt testaţi. Testarea constă în înscenarea unor situaţii de corupere pentru toţi actorii din justiţie. CNA va avea o subdiviziune destinată pentru testele de integritate. Chiar şi colaboratorii CNA vor fi supuşi acestui test, responsabili de testarea lor sunt angajaţii Serviciului de Informaţii şi Securitate. Ministrul justiţiei, Oleg Efrim, prezent la dezbateri, a spus că setul de documente a fost transmis şi Consiliului Europei pentru expertizare, ţinând cont de sensibilitatea prevederilor. Ministrul spune că nu înţelege de ce unii actori ai justiţiei se manifestă împotriva acestui test şi admite că le este frică de schimbări şi reforme. Oleg Efrim subliniază că Moldova nu mai poate tolera actele de corupţie şi niciun funcţionar nu are dreptul să se îmbogăţească din banii statului sau a cetăţenilor. Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE la Chişinău, a spus că după depăşirea crizei politice, cea mai mare problemă din Moldova rămâne a fi corupţia. El a menţionat că preşedintele Comisiei Europene, Hose Manuel Barroso, a menţionat, în cadrul vizitei sale în Moldova, că ţara urmează să demonstreze schimbări spre bine în domeniul justiţiei şi în combaterea corupţiei. UE încurajează autorităţile să utilizeze toate metodele şi instrumentele pentru lupta cu acest fenomen. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, William Moser, a remarcat că şi ţara sa a luptat cu fenomenul corupţiei şi chiar a ajuns să condamne 28 de mii de funcţionari pentru mită. De asemenea, americanii au aplicat pedeapsa de 20 ani privaţiune de libertate pentru corupţie. William Moser a mai remarcat că este o greşeală să se creadă că în statele înalt dezvoltate nu există corupţie. Cu acest fenomen trebuie să se lupte încontinuu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.