Partidul politic „Acasă Construim Europa” (PACE) cere demisia necondiționată a conducerii țării și organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate. Solicitările au fost formulate de Tatiana Bordeianu, vicepreședinte PACE pe segmentul relații externe și integrare UE, într-o conferință de presă la IPN.
Potrivit PACE, majoritatea populației este convinsă că sărăcia și dezastrul social este provocat de acțiunile partidului care se află la guvernare. „O majoritate covârșitoare a Republicii Moldova cere demisia președintelui și a guvernului PAS și organizarea de urgență a alegerilor anticipate, parlamentare și prezidențiale”, a spus Tatiana Bordeianu, invocând rezultatele consultărilor publice organizate de PACE cu poporul, cu experți și cu partidele de opoziție.
„Noi, partidul politic PACE, facem un apel către toate partidele de opoziție, indiferent de culoare, doctrine, vector și alte convingeri: trebuie să ne unim, să fim consolidați și organizați, să recurgem la proteste pașnice, dar să fim zeci de mii și să obținem demisia acestui guvern incompetent al sărăciei și dezastrului social”, a spus Tatiana Bordeianu.
Denis Roșca, prim-vicepreședinte al partidului, a menționat că „pentru prima dată din istoria Republicii Moldova de la independență, cetățenii pun la îndoială capacitățile de management al guvernării”. „Republica Moldova are un deficit de imagine, dar activitățile generate de conducere nu trezesc încredere”, a remarcat el.
Prim-vicepreședinte al partidului a spus că în urma implementării planului de țară elaborat de PACE, cetățenii din Republica Moldova vor fi mai implicați în soluționarea problemelor, iar sistemul de educație și sănătate va fi consolidat de stat. „Va fi mai puțină birocrație, va fi o claritate a zilei de mâine”, a remarcat prim-vicepreședintele PACE.
Formațiunea vine cu un plan de țară, despre care spune că va reduce sărăcia și dezastrul social. „Planul de țară are cinci priorități pe care, rezolvându-le în paralel, Republica Moldova nu va fi cea mai săracă țară din Europa. Noi avem tot de ce este nevoie pentru ca să ne dezvoltăm. Trebuie doar încredere că Republica Moldova poate deveni un stat dezvoltat”, a mai spus Denis Roșca.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.