Partidul Acasă Construim Europa (PACE) constată creșterea incidentelor cu caracter violent la adresa partidului. Mai exact, mai multe bannere electorale ale partidului au fost distruse, notează un comunicat de presă PACE, citat de IPN.
Potrivit PACE, un caz de furt a unui banner electoral a avut loc din satul Răspopeni, raionul Șoldănești. Iar, potrivit informațiilor primite de la cetățeni, furtul ar fi fost făcut de o persoană care activează în cadrul Blocului electoral „Renato Usatîi”.
Într-un alt caz, un banner al PACE ar fi fost distrus de un simpatizant al PAS, în satul Slobozia-Cremene, din raionul Soroca.
Potrivit PACE, bannerul electoral se afla pe gardul unei proprietăți private, cu acceptul proprietarului. Imediat după actul de vandalism, a fost chemată poliția care a primit toate datele care pot duce la identificarea făptașului. Acesta fost adus la sediul poliției, unde și-a recunoscut vina, fiind întocmit un proces-verbal de contravenție.