Oxana Diacenco a cucerit medalia de bronz la Cupa Europei la Judo printre cadeți, care s-a desfășurat în Rusia, transmite IPN.
În categoria de greutate +70 kg, Diacenco a obținut trei victorii. Până a ajunge în semifinale, a trecut de Daria Lapina (Rusia) și Alina Pastalouskaya (Belarus). În penultimul act, i-a cedat unei alte reprezentante a gazdelor, Lyubov Orlova, iar în meciul pentru locul 3 a întâlnit din nou o rusoaică, Elis Startseva, pe care a învins-o după doar 47 de secunde de luptă.
La masculin, cele mai bune rezultate le-au obținut Alim Osmanov (50 kg), Maxim Matveiciuc (60 kg) și Alin Bagrin (+90 kg). Toți trei s-au clasat pe locul 9.