Chișinău, 25 aprilie 2024 — Ministerul Educației și Cercetării, sub patronajul Președinției Republicii Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene și partenerilor de dezvoltare: USAID, Suedia, Marea Britanie, PNUD, UNICEF, UNFPA și Banca Mondială lansează proiectul de modernizare a învățământului național – Parteneriatul ”Moldova pentru Educație.”
Inițiativa presupune modernizarea infrastructurii școlare și implementarea metodelor educaționale inovative prin crearea a 35 de școli model, câte una în fiecare raion al țării. Bugetul total de 70 de milioane de euro presupune dotarea sălilor de studii, laboratoarelor, bibliotecilor școlare, sălilor de sport, dar și construcția de sere pentru lecțiile de biologie, achiziționarea și instalarea echipamentelor pentru rețeaua de Internet, bibliotecilor digitale ș.a. Pentru realizarea obiectivelor, Ministerul Educației și Cercetării a lansat un apel către societatea civilă, sectorul privat și organizații internaționale de a se alătura Parteneriatului.
Având o experiență vastă de investiții în domeniu, OTP Bank a răspuns apelului și își asumă un rol activ prin două inițiative majore. Prima implică o contribuție de 2 milioane de lei pentru renovarea bibliotecilor solare și transformarea lor în spații educaționale multifuncționale. Prin asigurarea mobilierului modular, zonelor de stadiu individuale și de grup, a resurselor pentru educația interactivă și uneltelor digitale, OTP Bank urmărește să contribuie la starea de bine a elevilor și să creează oportunități de dezvoltare a competențelor digitale, a creativității și gândirii critice. A doua direcție de intervenție vizează livrarea, în parteneriat cu Fundația ”OK”, a cursurilor gratuite de educație financiară și antreprenorială, proiectate să echipeze tinerii cu abilitățile necesare pentru a reuși într-o economie globalizată.
La evenimentul de lansare, Elena Guzun, Vicepreședinte, Director Comercial Corporate Banking a reiterat angajamentul OTP Bank: "Școala model este un spațiu modern, confortabil și echipat cu unelte digitale de ultima generație. Un spațiu în care fiecare copil își poate dezvolta încrederea în sine, creativitatea și agilitatea – abilități esențiale unui viitor prosper. Suntem bucuroși să contribuim la realizarea acestei viziuni alături de comunitatea ”Moldova pentru Educație.”
Anual OTP Bank direcționează peste 2 milioane de lei în sprijinul inițiativelor educaționale, inclusiv pentru susținerea activității Fundației pentru Educație Financiară OK. Din 2019 în prezent această activitate s-a soldat cu un impact național: peste 17,500 de copii, tineri și adulți au dezvoltat abilități financiare, în 30 de instituții de învățământ din 36 de localități ale țării. Implicarea în proiectul „Moldova pentru Educație” reiterează angajamentul OTP Bank de a investi în viitorul Moldovei și de a contribui la formarea unei societăți bazate pe cunoaștere, creativitate și inovație.
OTP Bank Moldova, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat și universal de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament și profesionalism, OTP Bank înțelege nevoile clienților și contextul actual al pieței, și este un partener financiar de încredere.
*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.