O ceremonie militar-religioasă a avut loс la Cimitirul Eroilor Armatei Române din Stoicani, Soroca, în contextul Zilei Veteranilor de Război, marcată anual în România pe data de 29 mai. Evenimentul a avut ca scop exprimarea recunoștinței celor care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a României în cel de-al Doilea Război Mondial, transmite IPN.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a spus că „ostașii români au contribuit prin jertfa lor la liniștea vieții noastre de astăzi și este bine ca ei să fie cinstiți cum se cuvine”. Ambasadorul a mai menționat că „eroii români căzuți la datorie au luptat pentru apărarea demnității, libertății și a unității întregii națiuni, pentru asigurarea viitorului nostru și al copiilor noștri”.
Secretarul de Stat al Ministerului Apărării, Vladimir Iliev, a spus că la Stoicani, Soroca, dar și în alte localități ale țării, sunt înmormântați militari români care şi-au făcut cu onoare datoria, luptând cu demnitate și curaj, așa cum o cere jurământul militar. „Este de datoria noastră sfântă să ne cinstim înaintașii, în special pe care au căzut pe câmpul de luptă, care și-au sacrificat ce avem mai scump în lume – viața”, a spus secretarul.
Președintele Consiliului raional Soroca, Ghenadie Muntean, a declarat că evenimentul este unul care vine să remarce faptul că țara nu își uită eroii, deoarece aceștia au îndeplinit cu demnitate jurământul și cu credința față de patrie.
Ana Bejan, profesoară la școala din satul Stoicani, Soroca, a povestit că ostașii români căzuți pe câmpul de luptă au fost descoperiți în preajma localității, de către voluntari germani care au venit în Republica Moldova să caute ostașii germani căzuți la datorie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În cadrul evenimentului, un sobor de preoți ai Protopopiatul Soroca și Florești din cadrul Episcopiei de Bălți a Mitropoliei Basarabiei au oficiat un serviciu divin în amintirea eroilor căzuți la datorie.
La Cimitirul Eroilor Armatei Române din localitatea Stoicani, raionul Soroca, sunt înmormântați 78 de ostași români.