Oseminte umane au fost depistate într-o grădină în raionul Hâncești

În grădina unei gospodării din satul Secăreni, raionul Hâncești, în timpul unor săpături, au fost depistate oseminte umane. Ofițerul superior de presă al Inspectoratului de Poliție Hâncești, Cristina Vicol, a precizat că Serviciul de Gardă a fost informat despre descoperire, printr-un apel telefonic, de către stăpâna casei.

Deplasându-se la fața locului, poliția a ridicat fragmentele de oseminte umane pentru expertiza medico-legală. Sexul, vârsta și cauza decesului persoanei nefiind posibil de stabilit.

Contactat de IPN, primarul localităţii, Gheorghe Cojocaru, a declarat că femeia care a sesizat poliţia a cumpărat casa acum câţiva ani şi locuieşte acolo cu familia. Primarul spune că în localitate nu sunt oameni dispăruţi. „Eu nu ştiu de când pot fi acele fragmente. Expertiza va aprecia de când sunt şi cât timp au stat acolo”, a remarcat edilul.

Osemintele au fost îndreptate spre examinare către Centrul de medicină legală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.