OSCE va monitoriza foarte atent cum vor evolua lucrurile în Republica Moldova în ceea ce privește libertatea mass-media și libertatea de expresie în următoarele luni. Este foarte important să fie asigurat cu adevărat pluralismul, diversitatea în mass-media, în special înaintea campaniei electorale pentru alegerile din 24 februarie 2019. Declarația a fost făcută într-o conferință de presă de către reprezentantul OSCE pentru Libertatea Presei, Harlem Desir, care, în perioada 27-30 noiembrie, s-a aflat într-o vizită în Republica Moldova, transmite IPN.
Harlem Desir, în timpul aflării sale la Chișinău, a avut întrevederi cu reprezentanții guvernării, opoziției, CU jurnaliști, inclusiv a participat la Forumul Mass Media. Ca rezultat al acestor discuții, reprezentantul OSCE încurajează autoritățile moldovenești să creeze un mediu mai favorabil pentru dezvoltarea mass media. „Am fost uimit de numărul mare de inițiative ale jurnaliștilor menite să încurajeze dezvoltarea mass-media. Ei chiar își doresc să fie protejat dreptul la libertatea de expresie, care este un drept consfințit, pentru a încuraja diversitatea”, a spus Harlem Desir.
Potrivit lui Harlem Desir, Codul Audiovizualului conține prevederi privind transparența și limitarea numărului de posturi care să aparțină unei singure persoane. Însă, din păcate, acestea niciodată nu a fost puse în aplicare în totalitate. Concentrarea mai multor instituții media în mâinile unor persoane care, concomitent, reprezintă și niște figuri politice importante, contravine diversității și pluralismului mass media, a remarcat reprezentantul OSCE.
„Mass media liberă este patria de temelie a unei democrații. Presa trebuie să se dezvolte astfel încât, în cadrul dezbaterilor politice, să fie exprimate diferite viziuni și opinii. Presa trebuie să aibă capacitatea și posibilitatea de a investiga domenii mai sensibile, cum ar fi corupția, fără intimidări, presiuni și amenințări”, a spus Harlem Desir.
Reprezentantul OSCE crede că legislația națională trebuie să prevadă facilități și fonduri pentru susținerea realizării produsului propriu. „Cred că cel mai bun răspuns pentru a contracara propaganda, dezinformarea, știrile false, este un jurnalism de calitate, informația de calitate adusă la cunoștința cetățenilor de către mass media independentă”, a mai spus Harlem Desir.
Reprezentatului OSCE a încurajat Guvernul să faciliteze accesul jurnaliștilor la informațiile care țin de interesul public, iar noua Lege privind datele cu caracter personal nu trebuie să fie un impediment în desfășurarea investigațiilor jurnalistice.