[Ştire Info-Prim Neo din ciclul „2011: cum a fost şi cum n-a fost”.] Reluare din 20 decembrie {Chişinăul cu realizări, eşecuri şi perspective – proiecte noi} Orice localitate, de la un sat mic de 300 de locuitori la o metropolă de 10-15 milioane are în continuu nevoie de dezvoltare, de modernizare, de reînnoire. Din acest punct de vedere, cu cât mai multe proiecte vom avea, cu atât mai mult vom avea de câştigat, a declarat pentru Info-Prim Neo primarul capitalei, Dorin Chirtoacă. [Accesarea împrumuturilor arată că municipiul Chişinău a devenit credibil] În 2008-2010, Primăria a reuşit să obţină finanţări de circa 30 de milioane de euro, care deja pe parcursul anului 2011 s-au făcut simţite. „Mă refer aici la primul proiect BERD şi BEI pentru troleibuze, programul Genesis pentru drumuri, programul IFS pentru apeduct şi canalizare. Ele arată că municipiul Chişinău a devenit credibil şi eligibil şi că poate avea contracte, poate avea parteneriate cu organismele financiare internaţionale”, a declarat edilul. Dorin Chirtoacă a remarcat că proiectul recent cu BERD pentru reabilitarea a 6 străzi din capitală, cu un buget de 22 de milioane de euro, este o confirmare a acestei încrederi din partea partenerilor externi. „Mai departe urmează să ne consolidăm veniturile ca în viitor să putem obţine şi mai multe asemenea finanţări. Oricâte proiecte am face pentru dezvoltare, oricum nu ar fi suficiente, întotdeauna realitatea merge mai repede decât activităţile care vin din partea unei administraţii. Întotdeauna administraţia caută să prindă din urmă realitatea”, a menţionat primarul. [Suntem abia la început] Dorin Chirtoacă spune că la capitolul proiecte de modernizare municipiul Chişinău este la început şi sunt încă foarte multe de făcut ca locuitorii să se simtă confortabil şi mulţumiţi de viaţa din Chişinău. În opinia primarului, o problemă o constituie faptul că prea mulţi ani la rând nu s-au făcut asemenea proiecte de dezvoltare. „Dacă am fi mers într-un mod constant în ceea ce priveşte dezvoltarea, astăzi ne-ar fi fost mai uşor. Dar în condiţiile în care am avut o perioadă de degradare, s-au format şi datorii. Din păcate şi astăzi simţim consecinţele, pentru că am achitat timp de 4 ani aceste datorii în mărime de 800 de milioane de euro. Timpul acesta pierdut nu-l compensează nimeni. Acum trebuie să depunem eforturi mult mai mari pentru dezvoltare”, a subliniat primarul. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, dacă la nivel de stat se împrumută bani pentru cheltuieli curente, Primăria municipiului Chişinău a făcut împrumuturi doar pentru dezvoltare. Banii sunt rambursaţi timp de 10 ani. Dacă ar fi fost procurate acelaşi lucruri, dar peste 10 ani, acestea ar fi costat mult mai scump. „În ceea ce priveşte împrumuturile, acestea sunt fixate cu o dobândă de 5 la sută, o dobândă mică comparativ cu ceea ce se întâmplă pe alte pieţe. Cu alte cuvinte, nu sunt datorii fără acoperire, spre deosebire de perioada când Primăria avea datorii fără acoperire în valoare de 800 milioane lei”, a mai spus primarul. [4 milioane de euro au venit din donaţii] Dorin Chirtoacă a menţionat că, pe lângă finanţări în formă de împrumuturi, municipalitatea a accesat şi donaţii pentru Chişinău. Este vorba de 4 milioane de euro cel puţin, obţinute de către Direcţia relaţii externe pentru proiecte de eficienţă energetică, de canalizare pluvială sau în domeniul educaţiei şi cercetării. În cadrul proiectului cu troleibuzele au fost obţinute circa 3 milioane de euro sub formă de grant. Circa 30 la sută din programul pentru modernizarea SA „Apă-Canal Chişinău” constituie la fel donaţii. Cât priveşte învinuirile că astfel de proiecte ar fi o posibilitate de spălare de bani, Dorin Chirtoacă, a declarat că cei care fac astfel de afirmaţii au recunoscut deja că au spus minciuni şi în campania electorală, chiar şi atunci când au falsificat Monitorul Oficial. Primarul a dat exemplul proiectului cu troleibuzele. Iniţial Primăria şi-a propus să procure 90 de troleibuze, dar au reuşit să ajungă la 102. „De obicei se întâmplă invers dacă e vorba de spălare de bani sau de şmecherii. Se invocă anumiţi factori, anumite motive şi de la 90 de troleibuze ar fi trebuit să ajungem la 80. Or noi de la 90 am ajuns la 102”, a remarcat primarul. Dorin Chirtoacă a reiterat că municipiul Chişinău este la început de cale şi are încă foarte multe de făcut pentru ca locuitorii municipiului şi oaspeţii săi să se simtă confortabil: transport înnoit, infrastructură rutieră reparată, trafic fluidizat, comerţ bine organizat, activitate economică bine aşezată cu mai multe locuri de muncă, curţi de bloc amenajate etc. [Cel mai recent proiect] Cel mai recent proiect anunţat de către Primăria municipiului Chişinău este derulat în colaborare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), în valoare de 22 de milioane de euro. În cadrul acestui proiect urmează a fi reabilitate integral 6 străzi din centrul capitalei, începând cu primăvara anului 2012. Străzile care urmează să fie reparate integral sunt – Ştefan cel Mare, Constantin Negruzzi, Tighina, Vasile Alecsandri, 31 august şi Alexandru cel Bun. Creditul este acordat pe un termen 10 ani, cu o perioadă de graţie de 2 ani şi o dobândă de 5%. [Elena Nistor, Info-Prim Neo]