Organizatorii protestelor doresc doar să preia puterea, opinii

Organizatorii protestelor din centrul capitalei nu au alt scop şi folosesc oamenii pentru a prelua puterea, iar guvernarea este responsabilă că s-a ajuns la proteste. Opinii în acest sens au fost lansate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

Alexandru Cauia, decanul facultăţii de drept al Universităţii Libere Internaţionale, consideră că organizatorii protestelor de pe ambele segmente nu-şi doresc ca atare schimbarea situaţiei în ţară. Ei nu au nevoie de o revoluţie ca atare. Cetăţeanul nostru trebuie să fie conştient de ceea ce se întâmplă”, a spus Cauia.

Roman Chircă, directorul Institutului de economie a pieţei, este de părerea că persistă pericolul de deturnare a vectorului geopolitic în urma protestelor. „Pericolul persistă, iar corupţia este cea mai mare problemă care agravează starea de lucruri. Reţelele agenturii ruse sunt dezvoltate la noi. Sunt gata să susţin orice proteste, dar nu şi pierderea vectorului european, care va avea consecinţe grave”, a opinat Chircă.

Victor Juc, vicedirectorui Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, consideră că protestele ar putea conduce la destrămarea alianţei de guvernare. „Actuala guvernare a dat temei pentru proteste. Uniunea Europeană a fost indulgentă cu guvernarea de la Chişinău, iar aceasta şi-a închipuit că poate să facă ce vrea. În condiţiile actuale au apărut fisuri în alianţa de guvernare, iar luna octombrie va fi una decisivă pentru această alianţă”, a declarat Juc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.