Organizațiile internaționale cer o anchetă imediată a circumstanțelor morții lui Alexei Navalnîi

Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) al OSCE solicită autorităților ruse să lanseze o anchetă imediată și credibilă privind circumstanțele în care a murit Alexei Navalnîi și să permită reprezentanților lui Navalnîi accesul deplin la aceasta, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, ODIHR solicită Federației Ruse să își respecte obligația de a asigura sănătatea și bunăstarea tuturor celor aflați în detenție și reamintește autorităților că toate statele OSCE s-au angajat să respecte drepturile deținuților. OSCE susține că moartea lui Alexei Navalnîi este o tragedie care vine după ani de detenție nedreaptă și negarea drepturilor sale, inclusiv a dreptului la un proces echitabil. „Sunt profund întristați de vestea morții lui Alexei Navalnîi”, a declarat directorul ODIHR, Matteo Mecacci.

Marija Pejčinović Burić, secretar general al Consiliului Europei, a declarat că este profund consternată și revoltată de vestea morții subite a lui Alexei Navalnîi. În opinia sa, autoritățile ruse trebuie să efectueze o investigație imediată și amănunțită și să pună rezultatele la dispoziția publicului, în conformitate cu obligațiile lor internaționale.

La conferința de la Munchen, Iulia Navalnaia, soția opozantului rus Alexei Navalnîi, a declarat că nu știe dacă să creadă sau nu informația despre moartea soțului său, dar dacă este adevărată, vrea ca Putin  și toți cei din jurul său să știe că vor fi trași la răspundere pentru tot ce au făcut țării și familiei sale. Și această zi va veni foarte curând. Iulia Navalnaia s-a adresat oamenilor să se unească pentru a învinge acest rău.

Într-o filmare pentru un documentar realizat în 2022, Alexei Navalnîi, le spunea rușilor că, în cazul în care ar fi fost ucis sau ar fi murit în închisoare, să nu renunțe, iar moartea sa ar demonstra cât de puternici sunt, de fapt, cei care se opun regimului Putin. „Nu aveți voie să renunțați. Dacă ei decid să mă ucidă, înseamnă că suntem extrem de puternici”, a spus acesta.

Ultimul mesaj al lui Alexei Navalnîi, publicat pe contul său de X/Twitter în data de 14 februarie, anunța că a fost trimis în carceră pentru încă 15 zile, a patra oară în mai puțin de două luni. Alexei Navalnîi a spus că șefii penitenciarului în care era încarcerat încearcă să doboare „recordul de lingușire” pe lângă președintele Vladimir Putin.

Peste 100 de persoane au fost reținute în orașe din Rusia la mitinguri în memoria lui Alexei Navalnîi, inclusiv la Moscova, Sankt Petersburg, Krasnodar, Nijni Novgorod scrie meduza.io. La Nijni Novgorod, acțiunea a avut loc în fața clădirii departamentului municipal al Ministerului Afacerilor Interne. Forțele de ordine au reținut 12 persoane. Ulterior, acestea au fost eliberate fără a le fi întocmite procese. La Sankt-Petersburg, poliția i-a dispersat pe cei care au venit la monumentul victimelor represiunilor politice de pe digul Voskresenskaia. Cel puțin 20 de persoane au fost reținute. Rețineri au avut loc și la Moscova. Printre cei reținuți s-a aflat și jurnalista RusNews, Iulia Petrova. După un timp, poliția a eliberat-o. Unul dintre reținuți, Maxim Sokolov, a fost bătut în timpul arestării, a declarat prietena sa. Canalul de telegram SOTA a publicat o înregistrare video cu reținerea brutală a lui Sokolov. În Ceboksar, poliția l-a reținut pe Konstantin Ishutov, administratorul canalului Telegram „Chuvashia fără cenzură", care a depus flori la memorialul în memoria lui Alexei Navalnîi.

Autoritățile din Federația Rusă au anunțat vineri, 16 februarie, despre moartea lui Alexei Navalnîi în penitenciarul din regiunea autonomă Yamalo-Nenets. Serviciul Federal al Penitenciarilor din Rusia precizează că acesta s-ar fi simțit rău în urma plimbării. „Lucrătorii medicali ai instituției au ajuns fără întârziere, a fost solicitat un echipaj al medicinii urgente. Au fost efectuate toate manevrele de resuscitare, însă acestea  au fost fără rezultat. Medicii de la urgență au constatat decesul condamnatului”, precizează Serviciul Federal al Penitenciarilor, subdiviziunea Yamalo-Nenets.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.