Organizațiile de tineret din Chișinău pot aplica la programul municipal de granturi

Organizațiile de tineret din capitală și suburbii pot accesa fonduri nerambursabile, pentru a implementa proiecte care să promoveze dezvoltarea personală și profesională a tinerilor. Aceasta a devenit posibilă datorită programului municipal de granturi lansat de Primăria Chișinău, cu un buget total de 2,5 milioane de lei. Proiectele pot fi depuse în format electronic până la 19 martie, transmite IPN.

În acest an, Primăria Chișinău va finanța proiecte în domeniile: voluntariat și servicii pentru tineri, incluziunea tinerilor cu oportunități reduse, oportunități economice pentru tineri, angajarea în câmpul muncii, promovarea unui mod sănătos de viață, dezvoltarea personală a tinerilor și deprinderi de viață. „Aceste priorități sunt exact în concordanță cu Strategia municipală de tineret 2023-2028, de aceea ne conducem după acestea ca să corespundă inclusiv necesităților tinerilor din municipiu. Sunt domenii de finanțare foarte largi în care fiecare organizație se poate regăsi și să implementeze un proiectˮ, a menționat Petru Grecu, director al Centrului Municipal de Tineret Chișinău.

Proiectele vor fi realizate pe o durată de maximum șapte luni, din data semnării contractului de finanțare. Pentru implementarea unui proiect de către organizația declarată învingătoare vor fi alocate până la 200 de mii lei. Primarul general, Ion Ceban, a îndemnat tinerii să fie cât mai activi și implicați în diverse activități, precizând că în acest context vine și suportul Programului de granturi pentru tineri și organizațiile de tineret, al cărui buget a crescut de la 300 de mii de lei în 2020 la 2,5 milioane în anul curent.

Sunt eligibili pentru participare solicitanții care dețin statutul de organizație necomercială de tineret și nu au datorii la bugetul de stat sau la bugetul local. La fel, solicitantul trebuie să respecte obligațiile asumate prin contractele de finanțare anterioare. Dosarul poate fi depus în format electronic la adresa: programgranturi@gmail.com

Programul municipal de granturi a fost lansat în anul 2020, de către Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Centrului Municipal de Tineret Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.