Organizaţia Mondială a Coaforilor premiază cu medalii de aur două frizeriţe din Moldova
Frizeriţele din R. Moldova Maria Popescu şi Marina Bodea au fost premiate cu medalii de aur de către juriul Organizaţiei Mondiale a Coaforilor (OMC) pentru eforturile depuse la dezvoltarea activităţii internaţionale a OMC. Decernarea s-a produs înainte de ediţia din anul acesta a Campionatului mondial a coafurii, machiajului, body –art şi designul unghiilor, care s-a desfăşurat la Chicago (SUA).
Echipa naţională, care a participat la Campionat cu 10 membri, a ocupat locul 6 la nominţia “Body Paiting” şi locul 9 la aranjarea coafurii. De asemenea, echipa moldoveană a intrat în topul 10 al celor mai puternici profesionişti ai lumii din acest domeniu.
Maria Popescu , preşedintele asociaţiei frizerilor din RM a declarat în cadrul unei conferinţe de presă de marţi ,18 martie, că deşi a fost greu, este mulţumită că şi-a atins cele două scopuri care le-a avut: de a câştiga medalii de aur şi de a promova imaginea ţării sale peste hotare.
Un alt beneficiu pentru echipă constă în faptul că membrii ei au obţinut din partea consulului SUA în Moldova vize pentru 10 ani în SUA pentru a participa în continuare la diferite concursuri.
Maria Popescu a declarat că toate cheltuielile au fost achitate de participanţi, iar în toţi cei 10 ani de participări la diferite competiţii prestigioase echipa nu a avut sprijin din partea statului.
Campionatul mondial de artă a coafurii , machiajului, body-art şi designul unghiilor s-a desfăşurat la Chicago (SUA), unde au participat reprezentanţi ai 44 ţări.
Acum echipa se pregăteşte de Campionatul mondial de la Paris 2010.