Cultura și bucătăria europeană va fi prezentată pe 12 și 13 mai în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” prin intermediul ambasadelor statelor europene acreditate la Chișinău și a țărilor partenere. Evenimentul are loc în cadrul Orășelului European organizat de către Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și va începe sâmbătă, la ora 13.00, transmite IPN.
„Vom marca anul european al patrimoniului cultural precum și cei 70 de ani de la semnarea Declarației universale a drepturilor omului. Veți putea descoperi valorile și tradițiile care stau la baza Uniunii Europene, precum și asistența pe care o oferă Uniunea Europeană Republicii Moldova”, menționează ambasadorul Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, într-un sport de promovare a evenimentului.
În cadrul Orășelului European vor fi amenajate corturi cu prezentări ale proiectelor finanțate de către UE, unde vizitatorii vor putea afla informații despre asistența acordată Republicii Moldova. Vizatorii vor avea posibilitatea să participe la lecții de limbi străine, să guste din bucătăriile tradiționale europene. Pentru copii vor fi organizate activități distractive. Seara, începând cu ora 22.00, va fi difuzată etapa finală a concursului european de muzică „Eurovision Song Contest”.
Orășelul European va găzdui tradiționalul festival de film și cultură europeană, care va fi lansat duminică, 13 mai, la ora 13.00. Totodată, vor fi organizate spectacole de muzică clasică și jazz, susținute de către orchestra Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, formația FunCOOLio, din Letonia, și Trigon, din Republica Moldova.
Festivalul de film și cultură europeană va fi organizat în mai multe localități din toată țara, în perioada 13 mai – 3 iunie.