Opt proiecte finanţate de Polonia au fost implementate în Anenii Noi

Opt proiecte, în valoare totală de peste 400 de mii de lei, au fost implementate în acest an în raionul Anenii Noi, graţie sprijinului financiar din partea Poloniei, a comunicat în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova” Andrei Buga, specialist pentru investiţii în cadrul Consiliului raional Anenii Noi, transmite IPN.

Potrivit lui Andrei Buga, primul proiect ţine de domeniul turismului şi a fost gestionat de un grup de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani. „A fost efectuată o inventariere a tuturor obiectivelor turistice din raionul Anenii Noi, pentru prima dată a fost elaborată şi o hartă a acestor obiective şi urmează să fie editată o broşură”, a precizat sursa citată.

Andrei Buga a mai comunicat că celelalte proiecte ţin de domeniul social, cultură şi sport. Astfel, urmează a fi definitivată construcţia unui centru de reabilitare pentru persoanele cu dizabilităţi, sunt proiecte de iluminare stradală, evacuarea deşeurilor, edificarea în aer liber a unui muzeu a victimelor Gulagului.

„Polonia este gata să ne finanţeze şi alte proiecte. Noi doar trebuie să fim mai curajoşi şi să depunem mai multe eforturi”, a conchis Buga.

Guvernul Poloniei, precum şi diferite fundaţii din ţara respectivă, au finanţat mai multe proiecte cu menire social-culturală din localităţile rurale ale Republicii Moldova. Un exemplu în acest sens poate servi un proiect de consolidare a tinerilor din raioanele Dubăsari, Ialoveni şi Nowy Sącz și Cracovia din sudul Poloniei. Fundația Terra Humana din Varşovia a implementat un proiect în raioanele de Nord ale Republicii Moldova, care prevedea organizarea de seminare şi traininguri privind atragerea investiţiilor.

În luna mai 2014 Guvernul Poloniei a acordat Republicii Moldova un ajutor financiar în sumă de 100 milioane de euro pentru o perioadă de 25 de ani, cu rata anuală de 0,15% şi o perioadă de graţie de cinci ani. Banii vor fi folosiţi pentru finanţarea proiectelor de modernizare a sectorului agroalimentar al Republicii Moldova, în scopul restructurării sectorului agricol, în special a fermelor specializate în producţia de produse agricole tradiţionale (lapte, carne), precum şi a altor produse agricole competitive. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.