Opt bănuiți și 380 de mii de lei, urmare a perchezițiilor privind pregătirea dezordinilor în masă

Opt persoane s-au ales cu statut de bănuit în dosarul privind pregătirea dezordinilor în masă. Ca urmare a perchezițiilor efectuate la Bălți, Chișinău, Drochia și Ungheni au fost ridicați 380 de mii de lei. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, banii ar fi fost acumulați din activități ilicite și urmau să fie folosiți pentru recrutarea, organizarea, transportarea și remunerarea persoanelor instigate spre acțiuni de dezordine în masă, transmite IPN.

Oamenii legii spun că au mai ridicat în timpul perchezițiilor înscrisuri de ciornă cu liste de persoane care conțin contacte telefonice, inclusiv anumite sume indicate, care se prezumă ca au fost achitate. Mai mult, au fost ridicate înscrisuri care relevă crearea unor pseudo autorități menite să uzurpeze puterea de stat, probe care urmează să fie analizate și apreciate corespunzător.

Printre cei opt bănuiți, cu vârstele cuprinse între 23 și 41 de ani, se numără două femei. Persoanele sunt cercetate pentru faptul că ar fi întreprins acțiuni de pregătire a dezordinilor în masă, care vizau inclusiv transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău. Este vorba despre mai mulți oameni, în special tineri cu o constituție atletică a corpului, printre care și anterior condamnați, instigați să comită noi infracțiuni și ilegalități. Aceștia ar fi fost cooptați pentru a opune rezistență violentă față de oamenii legii care asigură ordinea publică, la manifestațiile preconizate în perioada imediat următoare.

Mai mult, printre bănuiți se regăsesc și persoane care aveau și rolul de identificare a angajaților din poliție, care asigurau ordinea publică la proteste, pentru ca să-i intimideze și discrediteze.

Potrivit legii, infracțiunea investigată se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 8 ani închisoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.