Un bărbat din raionul Hâncești a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru exploatarea prin muncă a zece bărbați în orașele Smolensc și Moscova din Federația Rusă. Inculpatul le-a promis victimelor salarii de peste o mie de dolari. Dar au ajuns să muncească în condiții de sclavie, pașapoartele fiindu-le sechestrate, iar răsplata le-a tot fost amânată, transmite IPN.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că cele zece persoane exploatate sunt din Hâncești și Drochia. Așa cum nu toți aveau bani pentru călătoria spre Rusia, bărbatul de 46 de ani le-a achitat călătoria cu un microbuz din banii proprii.
Sosiți în orașul rusesc Smolensc, acesta a pretins că are nevoie de pașapoartele muncitorilor pentru permisele de ședere și contractele de muncă. Imediat cum le-a obținut nu le-a întors decât la plecarea victimelor în Moldova, într-un caz chiar după altercații repetate cu unul din muncitori.
La câteva zile de muncă în acel oraș, inculpatul ar fi renunțat ca echipa să muncească acolo, precum că nu ar fi primit remunerarea de la angajator. Prin urmare, a organizat transportarea victimelor la Moscova, cu cazare în regiunea Țarițâno. Aici, victimele munceau în condiții de sclavie, de la ora 8.00 la 20.00, iar cazarea le era asigurată în vagoane a câte 5-6 persoane. „Deși inculpatul le asigura mâncare gratuită, aceasta era de calitate redusă și fără diversitatea minimă obligatorie. Iar atunci când victimele-și cereau salariile promise – unora de la 500 dolari americani în sus, care prestau lucrări de construcție într-un parc, iar altora de 1000-1200 americani – inculpatul le promitea remunerarea curând”, se arată într-un comunicat de presă al PCCOCS.
Pentru că nici la al doilea șantier nu-și primeau banii, muncitorii au început să ceară mai insistent pașapoartele. În unul din cazuri, după două săptămâni de lucru, muncitorului care i-a promis salariul de peste 1000 de dolari i-a comunicat faptul că va fi remunerat cu 500 de dolari. Prin urmare, acesta și-a cerut pașaportul ca să revină în Moldova. Inculpatul însă i-a refuzat și l-a agresat fizic. După sosirea poliției, lucrurile nu s-au calmat pentru mult timp, așa cum seara l-a agresat din nou, iar muncitorul a avut nevoie de spitalizare. Inculpatul i-a întors abia atunci pașaportul, dar fără ca să-i compenseze timpul lucrat, iar în Moldova a ajuns prin promisiunea dată șoferului că-l va plăti a doua zi de la sosire.
La o perioadă care s-a scurs după revenirea acasă, „angajatorul” inculpatul le-a întors unora anumite sume de bani, iar altora le achitase și în Rusia anumite plăți în avans. În țară, le-a mai dat victimelor unele plăți, îndeosebi după reclamarea cazului la Poliție.
Până la pronunțarea sentinței judecătorești, un bărbat a decedat, iar muncitorul agresat în Rusia a fost diagnosticat cu epilepsie.
Odată cu condamnarea inculpatului la opt ani închisoare și interzicerea activității în domeniul angajărilor timp de patru ani, instanța de judecată a dispus și achitarea de către acesta a sumei de 50 de mii de lei față de muncitorul pe care-l agresase.
Dosarul penal a fost pornit în 2015, după agravarea stării medicale a unuia din acei muncitori traficați în diferite perioade, în primăvara și vara lui 2013. Urmărirea penală a continuat inclusiv după transmiterea dosarului în gestiunea PCCOCS în 2016. Ulterior, au urmat procedurile necesare pentru a identifica învinuitul care era în afara Moldovei și trimiterea lui în judecată în 2017.