Opoziţia parlamentară califică drept farsă desemnarea CCA în timp ce deputaţii PPCD şi PCRM sunt satisfăcuţi de noua componenţă. Analiză Info-Prim Neo
Opoziţia parlamentară, cu excepţia deputaţilor creştin-democraţi, califică drept „o farsă” modul în care au fost selectaţi şi numiţi în funcţie noii membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA). La 20 octombrie, Parlamentul a numit în funcţie 8 din cei 9 membri ai autorităţii de reglementare, transmite Info-Prim Neo.
Discuţiile asupra acestui subiect au început cu o săptămână înainte, la şedinţa Parlamentului, în cadrul căreia mai mulţi deputaţi din opoziţie şi-au exprimat dezacordul în ce priveşte selectarea candidaţilor de către comisia de profil. Ulterior s-a dovedit că unul dintre candidat nu întrunea toate cerinţele indicate în Codul Audiovizualului (CA). În cadrul aceleiaşi şedinţe, liderul fracţiunii Partidului Democrat Dumitru Diacov a solicitat reexaminarea candidaturilor.
Discuţiile la această temă au continuat şi la şedinţa următoare. În timp ce opoziţia atenţiona modului netransparent şi încălcările comise în procesul de selectare, deputaţii comunişti şi cei creştin-democraţi susţineau contrariul. Pe de altă parte, [Victor Stepaniuc], preşedintele comisiei parlamentare de profil, a declarat că toate procedurile au fost făcute absolut legal, deschis şi transparent, iar mass-media a participat la şedinţele Comisiei. Stepaniuc a fost susţinut de [Vlad Cubreacov], liderul creştin-democraţilor din legislativ, care de asemenea a declarat că procedura de selectare a fost transparentă, adusă la cunoştinţa publicului larg, reflectată în presă şi, astfel, „orice deputat putea veni la şedinţă”.
[„Să tacă Diacov din gură…”]
La şedinţa din 20 octombrie, deputatul din partea Alianţei „Moldova Noastră” [Anatol Onceanu] a menţionat că modul în care sunt numiţi noii membri ai CCA este o farsă ce are drept scop asigurarea controlului politic comun, al PCRM şi PPCD, asupra viitorului Consiliu. Potrivit lui Onceanu, actualul mecanism pseudodemocratic dă posibilitate ca membrii CCA să fie aprobaţi la „masa verde”: două persoane influente din PCRM şi PPCD au hotărât, mai întâi, că 5 candidaturi revin comuniştilor, 3 – ppcd-iştilor şi una - PD-ului - „ca să tacă Diacov din gură”. Apoi, comuniştii şi creştin-democraţii au nominalizat candidaturile viitorului CCA. Din 5 candidaturi propuse de PCRM, 4 sunt înaintate de structuri ale sindicatului „Solidaritate” şi una – de Liga Jurnaliştilor Profesionişti, ambele structuri fiind „clone” comuniste.
„Acest spectacol de prost gust, acest circ de la şedinţa comisiei a avut doar scopul de a oficializa târgurile ascunse”, susţine deputatul AMN.
Existenţa înţelegerilor prealabile a fost recunoscută public şi în cadrul dezbaterilor de la Radio Moldova, apoi chiar de Victor Stepaniuc, în momentul în care încerca să se justifice vinerea trecută în plenul parlamentului.
Un alt deputat AMN, [Leonid Bujor] a menţionat că au existat candidaţi mult mai profesionişti decât cei selectaţi de comisie. În plus, una din candidaturile selectate nu a fost acceptată de Comisia juridică pentru numiri şi imunităţi.
La rândul său, [Dumitru Diacov] s-a declarat „foarte întristat” că această componenţă a fost selectată de o astfel de manieră, el presupunând că este vorba de o decizie politică. Şi deputatul PD e de părere că mulţi dintre candidaţii care au depus dosarele sunt net superiori ca formaţie profesională celor desemnaţi. „Atmosfera în care s-a constituit noul Consiliu presupune că şi după această remaniere situaţia în domeniul audiovizualului nu se va schimba”, a conchis Diacov.
Potrivit acestuia, actualul cadru legislativ permite crearea unei televiziuni publice foarte bune, dar nu există o asemenea dorinţă, în afară de ambiţia a 2-3 persoane de a o dirija.
În schimb, deputatul [Anatol Ţăranu] consideră că „legea este imperfectă din punct de vedere politic”. Faptul că majoritatea membrilor CCA au fost votaţi de deputaţii comunişti ne face să credem că va fi vorba nu de un Consiliu Coordonator al Audiovizualului, ci de Consiliul PCRM, susţine Ţăranu.
Totodată, şi deputatul [Vitalia Pavlicenco] consideră că după alegerea noilor membri ai CCA situaţia la „Teleradio-Moldova” nu va evolua în ce priveşte corectitudinea şi pluralismul. Ea a îndemnat opoziţia să nu participe la acest „târg ruşinos” şi să lase răspunderea pe „tovarăşul Voronin şi pe domnul Roşca, care au regizat aranjamentul şi au făcut un Consiliu de buzunar”.
[Stepaniuc recunoaşte: selectarea s-a făcut subiectiv]
În cadrul discuţiilor, deputatul creştin–democrat [Angela Aramă] a declarat că „cei care vorbesc nu prea pricep] ce înseamnă CCA şi confundă cu ceea ce se va numi Consiliul de Observatori. CCA nu este direct responsabil de ceea ce se face la TRM, ci de domeniul audiovizual în general, susţine creştin-democrata.
Pe de altă parte, deputaţii comunişti şi, în special, [Victor Stepaniuc], au negat acuzaţiile aduse comisiei de profil. Stepaniuc susţine că discuţia referitor la selectarea candidaţilor a fost publică şi că orice deputat a avut posibilitatea să participe la şedinţă. În acelaşi timp, el crede că noua componenţă a CCA este mai bună şi va avea posibilitatea să îmbunătăţească situaţia din audiovizual. Ba mai mult, susţine deputatul comunist, s-au înregistrat progrese în ce priveşte selectarea candidaţilor, deoarece societatea civilă a putut participa la acest exerciţiu. Totodată, el a recunoscut că selectarea s-a făcut prin votul subiectiv al deputaţilor, iată de ce unele personalităţi cunoscute din audiovizual care au depus dosarele nu au acumulat numărul necesar de voturi. „Nu toate prevederile din CA sunt ideale”, recunoaşte Stepaniuc, precizând că art. 42 din Cod conţine o confuzie privind modul în care comisia de profil şi cea juridică participă la selectare şi, de asemenea, provoacă discuţii termenele pentru care sunt numiţi candidaţii.
În fine, după discuţii de mai bine de o oră, 8 din cele 9 candidaturi au fost puse la vot, fiind aprobate de deputaţii comunişti şi creştin-democraţi. Cei 8 membri ai CCA, confirmaţi de Parlament sunt Corneliu Mihalache, Ludmila Vasilache, Gheorghe Gorincioi, care se vor afla în funcţia respectivă timp de 6 ani; Ruslan Pleşca şi Valeriu Soltan - câte 4 ani; Constantin Rotaru, Valeriu Frumusachi şi Vlad Ţurcanu, care au fost confirmaţi pentru o perioadă de 2 ani. Candidatura Carmeliei Albu nu a fost confirmată la aceeaşi şedinţă, din cauza absenţei acesteia.
5 din 9 candidaţi au fost propuşi de deputaţii comunişti din comisia pentru mas-media, 3 – de cei creştin democraţi şi 1 - de Partidul Democrat.
Mai multe organizaţii neguvernamentale, în special din domeniul mass-media, dar şi experţi în audiovizual şi-au declarat nemulţumirea vizavi de modul de selectare a componenţei CCA, dar şi unele candidaturi concrete.