Opoziţia contraatacă

Partidele de opoziţie neagă vehement că ar fi organizatorii protestelor din 7 aprilie din centrul capitalei şi susţin că responsabilitatea totală pentru violenţele produse aparţine autorităţilor comuniste. Opoziţia cere crearea unei comisii de anchetă pentru a cerceta evenimente din 7 aprilie pentru a depista organizatorii lor adevăraţi, transmite Info-Prim Neo. La 7 aprilie cele trei partide democratice care au intrat în noul parlament, Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Alianţa Moldova Noastră (AMN) au semnat o declaraţie comună împotriva fraudării de către Partidului Comuniştilor (PCRM) a alegerilor parlamentare. Cele trei formaţiuni cer renumărarea voturilor şi verificarea listelor alegătorilor. Liderii PLDM şi AMN au organizat miercuri, 8 aprilie, conferinţe de presă separate, în care au condamnat actele de vandalism, devastarea sediilor Preşedinţiei şi Parlamentului de către o parte din protestatari. Atât Vlad Filat, cât şi Serafim Urecheanu au declarat că aceste acţiuni au fost provocate de către autorităţile comuniste pentru a distrage atenţia opiniei publice naţionale şi internaţionale de la fraudarea alegerilor. „La etapa actuală, comuniştii au câştigat partida, au reuşit să distragă atenţia de la fraudarea alegerilor la discuţii despre incendierea Parlamentului şi distrugerea Preşedinţiei”, a spus Vlad Filat. „Aceste manifestaţii au fost organizate şi susţinute de partidul tovarăşului Voronin şi el poartă responsabilitate deplină pentru cele întâmplate şi numai el este interesat să destabilizeze situaţia în ţară şi să instaleze dictatura”, a spus Serafim Urecheanu. Şi Vlad Filat, şi Serafim Urecheanu au catalogat acuzaţiile aduse de liderul PCRM, Vladimir Voronin, precum că PL, PLDM şi AMN ar fi organizat un puci drept iresponsabile, manipulative şi speculative. Cei doi lideri au menţionat că s-au alăturat acţiunilor de protest organizate spontan de tineri şi au încercat din răsputeri să facă ceea ce nu au făcut autorităţile – să calmeze mulţimea. Ambii susţin că poliţia a provocat acţiunile de violenţă din faţa Parlamentului şi Preşedinţiei, iar apoi s-a retras şi a lăsat cele două instituţii pradă unei grupări de provocatori tineri agresivi, beţi şi nici pe departe studenţi. Filat şi Urecheanu s-au întrebat de ce poliţia nu a intervenit să calmeze aceşti tineri şi cum se face că sediul administraţiei prezindenţiale a fost devastat, iar cabinetul lui Vladimir Voronin a rămas neatins. Printre provocatori, potrivit lui Urecheanu, erau tineri amnistiaţi recent prin decret prezidenţial. De asemenea, potrivit ambilor lideri, în primele rânduri ale protestatarilor au putut fi observaţi membri ai organizaţiei de tineret a Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) „Noua generaţie”. Pe de altă parte, preşedintele PPCD, Iurie Roşca, a negat că membrii PPCD ar fi participat la devastarea Parlamentului şi a Preşedinţiei. Aceştia vor fi excluşi din partid dacă se va depista, totuşi, că au participat, a declarat Iurie Roşca într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, vandalizarea Parlamentului şi a Preşedinţiei a fost posibilă datorită faptului că autorităţile au fost luate prin surprindere de amploarea manifestaţiei de protest. În opinia lui Roşca, „criminali ca Urecheanu, Filat, Chirtoacă şi ceilalţi au instigat tinerii şi adolescenţii la violenţă, ascunzându-se în tufari într-un mod iresponsabil”, a declarat Roşca. Liderul PPCD consideră că în spatele protestelor stau forţe ruseşti şi fostul preşedinte al R. Moldova, Petru Lucinschi. În acelaşi timp, preşedintele R. Moldova, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a acuzat că în spatele protestelor de la Chişinău stă România. Ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu, şi ministrul-consilier Ioan Gaborean, au fost declaraţi la 8 aprilie persona non grata, iar începând cu 9 aprilie, cetăţenii români vor putea intra în R. Moldova doar cu vize. „Lui Voronin mereu îi apar în ochi românii, iar lui Roşca – ruşii”, a comentat acuzaţiile liderul AMN, menţionând că expulzarea ambasadorului român este o continuare a războiului diplomatic dus de preşedintele Voronin contra României.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.