„Ne așteptăm ca autoritățile moldovene să ia măsurile adecvate pentru a se asigura că sunt respectate rezultatele alegerilor primarului de la Chișinău, recunoscute și de observatorii naționali și internaționali și care reflectă voința alegătorilor...”.
---

Societatea moldovenească a intrat într-o fază de turbulențe semnificative, cu finalitate deocamdată greu de estimat. Motivul formal ține de invalidarea rezultatelor alegerilor primarului general al mun. Chișinău, care a stârnit reacții dure nu doar în interiorul țării, ci și în exterior. Respectiv, consecințele actualei crize politice pot avea atât componentă internă, cât și externă.

Criza politică din această perioadă are la bază un motiv fără precedent în istoria țării – invalidarea voturilor a circa 250 de mii de alegători, dar și un format mai rar întâlnit, când două din cel puțin trei părți la conflict nu au avut participări evidente la dezbaterea subiectului controversat al invalidării. Cel puțin la prima etapă. Aceasta ar trebui eventual să însemne că nu recunosc implicarea de care îi acuză cea de a treia parte. Cine, totuși, sunt actorii reali ai crizei actuale și ce rol au fiecare dintre ei? Ce scopuri ar putea urmări?

Justiție curajoasă sau disproporționată?

Rolul de declanșator al crizei l-a avut justiția moldovenească sau, mai exact, grupul de judecători care a aprobat invalidarea alegerilor în cele trei instanțe, până s-a ajuns la o decizie irevocabilă. Merită toată considerația poziția formulată (abia) ieri pe rețelele de socializare de judecătoarea primei instanțe Rodica Berdilo, care spune că și-a făcut datoria „așa cum prevede legea”, „independent de orice influență din exterior”, bazându-se pe „cuvântul-cheie” „niciun fel” al prevederii legale că „în ziua alegerilor și în ziua precedentă alegerilor nu se admite niciun fel de agitație electorală”. Doar că majoritatea absolută a experților interni și a oficialilor străini care au luat atitudine față de acest caz ieșit din comun nu împărtășesc siguranța acestei magistrate și a celorlalți care au urmat, că ceea ce li se impută contracandidaților este în realitate agitație electorală și nu îndemn la exercitarea dreptului constituțional la vot al cetățenilor. Și modalitatea prin care judecătorii au calculat impactul a ceea ce ei au considerat „agitație electorală” asupra rezultatelor alegerilor trezește prea multe dubii pentru un caz extraordinar ca acesta. De altfel, judecătoarea, dar colegii săi de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, care i-au luat apărarea, nu au argumentat în postările lor pe Facebook, cum au făcut calculele influenței Facebook-ului asupra rezultatelor alegerilor, mesajul lor având un pronunțat caracter emotiv și declarativ. De altfel, nici în această și nici în alte luări de poziție oficiale, nimeni nu a încercat să răspundă, dacă avem de a face cu un act de profesionalism curajos fără precedent din partea justiției sau de aplicare distorsionată, de asemenea fără precedent, a legii în raport cu o încălcare de ordin administrativ care se pedepsește cu mai puțin de 0 sută de dolari amendă?

Astăzi, poziția judecătorilor ar fi fost cu mult mai înțeleasă, dacă pe tot lanțul ședințelor de (in)validare ar fi asigurat caracterul public al lucrărilor, cel puțin pentru presă, dar nu a fost să fie. De ce, dacă totul este curat și legal? Șirul „bănuielilor rezonabile” poate fi deschis cu, dar nu se limitează la:
- pentru a nu divulga anumite secrete de stat sau taine ale anchetei;
- pentru a feri o cauză atât de importantă de prea multă vânzoleală;
- pentru a ascunde pregătirea profesională insuficientă în gestionarea unor cauze de seriozitate și complexitate fără precedent;
- pentru a nu da în vileag existența unor comenzi politice de care se vorbește insistent și nu doar în acest caz...

Trezește nedumeriri și faptul că breasla judecătorească, inclusiv instanțele de reglementare și de auto-reglementare a justiției, nu s-au alertat, nu s-au autosesizat la niciuna din etapele examinării cauzei, după ce au avut la îndemână atâta și atâta material factologic și analitic, oferit de cele mai diferite surse interne și externe. Se creează impresia că și puținele reacții ale unor magistrați aparte au apărut ieri doar pentru că numele lor a apărut în lista de revendicări a protestatarilor: „Demisia și urmărirea penală a președintelui Curții Supreme de Justiție și a celorlalți judecători responsabili de deciziile abuzive de anulare a alegerilor: Luiza Gafton, Victor Burduh, Vlad Clima, Ecaterina Palanciuc, Ala Malîi, Valentin Lastavețchi, Rodica Berdilo”.

Guvernarea s-a spălat pe mâini?

Și guvernarea, un alt participant, real sau invocat, al crizei declanșate de nevalidarea alegerilor, a avut nejustificat de puține prezențe publice cu referire la acest subiect fără precedent: de câteva ori fugitive ale purtătorului de cuvânt al PDM, la solicitarea presei; o apreciere a prim-ministrului la ședința de Guvern; o postare a președintelui Parlamentului pe rețelele de socializare; un interviu al liderului PDM, Vlad Plahotniuc, în ziarul „Timpul” și cam atât. Nimic care să poată fi tratat ca poziție oficială a guvernării sau a partidului principal de guvernământ. Din întâmplare sau nu, exact în cea mai fierbinte perioadă legată de invalidarea alegrilor, PDM a întrerupt seria de ședințe săptămânale obligatorii de foarte mult timp, la care se iau și se fac publice cele mai importante teme cu referire la viața societății, la activitatea guvernării, inclusiv a Guvernului și Parlamentului.

S-ar putea ca în acest mod PDM să vrea să demonstreze că nu are vreo legătură cu invalidarea alegerilor, că opoziția nu are dreptate când aduce liderului acestuia acuzații privind subordonarea tuturor instituțiilor statului, în general, și a justiției, în particular.

Dacă este adevărat ceea ce vrea să spună PDM, ar fi bine să poată și să vrea să răspundă, public, de ce percepția generală este exact alta și este caracteristică nu doar actorilor relevanți ai societății civile pe intern, ci și aproape tuturor oficialilor și instituțiilor relevante ale partenerilor de dezvoltare? Practic, am avut pe toată perioada aceasta o singură luare de poziție în apărarea guvernării de la Chișinău, cea a europarlamentarului Victor Boștinaru. Toți celelți, până la cele mai înalte nivele, inclusiv Comisia de Afaceri Externe a Parlamentului European, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini, Comisarul UE pentru extindere și vecinătate, Iohannes Hahn, Secretarul de Stat al SUA Mike Pompeo și mulți alții au atras atenția guvernării fie asupra interferențelor politice în actul judiciar, fie asupra responsabilităților guvernării pentru funcționarea statului de drept, calitatea și independența justiției, fixate în Acordul de Asociere cu UE, fie asupra ambelor concomitent.

În această situație, guvernarea a ales să nu se implice, să nu reacționeze, invocând motivul independenței justiției. Deși, foarte recent, a găsit posibil, necesar și instrumentele potrivite în raport cu altă autoritate independentă – Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Anume în urma implicării guvernării creșterea prețurilor la produsele petroliere a fost oprită. Cazul alegerilor afectează interesele populației în proporții mult mai mari, dar nu s-a intervenit .

De data aceasta, guvernarea a ales tactica „spălatului pe mâini”, inclusiv în raport cu partenerii externi, după modelul unui personaj istoric cunoscut pentru fapta sa de acum peste două mii de ani. De data aceasta, jertfa pare să fie „votul popular”.

De ce ar putea alege guvernarea tactica respectivă:
- Ca să îi ofere o șansă în plus de afirmare opoziției pro-europene de dreapta cu care spune că vrea să constituie coaliții de guvernământ după alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an;
- Ca să nu admită accesul opoziției „necooperante” la resursele de influență oferite de funcția de primar general al celei mai importante localități din țară;
- Ca să epuizeze forțele acestei opoziții în activități resursofage de lungă durată, din perspectiva alegerilor parlamentare;
- Să folosească schema testată acum în instanțele de judecată pentru obținerea unor rezultate maximum favorabile pentru sine în viitoarele alegeri;
- Pot exista și alte scopuri, care se vor developa cu timpul.

Avantajele și riscurile Mișcării de rezistență

Opoziția politică s-a văzut obligată să reacționeze așa cum a reacționat. Dar aceasta seamănă mult cu a mușca nada întinsă de cineva. Câtă capacitate are opoziția de a înțelege și a combate scenariile nu totdeauna afișate ale  „pescarului/pescarilor”?

La această etapă, tactica aleasă pare să fie una câștigătoare, inclusiv pentru că se axează pe logica participării omului nedreptățit într-o mișcare largă de protest, căreia i s-a spus „de rezistență națională” și este exprimată în revendicări clare pentru susținătorii actuali și potențiali:
1. Validarea alegerilor;
2. Anularea sistemului mixt;
3. Demisia și urmărirea penală a judecătorilor responsabili de deciziile abuzive de anulare a alegerilor.

Extinderea revendicărilor, pe lângă cea de validare a alegerilor, poate genera suport suplimentar la cel existent astăzi, în special datorită punctului doi, de care se pot „agăța” partenerii de dezvoltare, frustrați până acum de faptul că guvernarea de la Chișinău nu a ținut cont în mod fățiș de recomandările Comisiei de la Veneția. Dacă până acum partenerii de dezvoltare s-au condus de principiul „lucrăm cu puterea care există realmente în țară”, s-ar putea ca UE și SUA să aprecieze „oferta de alternativă”, formulată zilele acestea de către opoziție în mod expres, atât pentru partenerii externi, cât și pentru societatea moldovenească. Dar de la ofertă și până la „achiziție” e ca până „până la stele”.

Prin apelul la crearea noii Mișcări de Rezistență Națională, opoziția politică a intrat într-un joc din care există doar două ieșiri: victoria totală sau eșecul total și definitiv. Experiența de până acum îi oferă mai puține speranțe la câștig, dacă e să luăm în calcul capacitățile de tot felul ale oponentului sau oponenților. Dar totuși îi oferă, iar victoria lui Andrei Năstase în alegerile de la Chișinău este o dovadă relevantă.

Dar cel mai mare adversar în această miză a opoziției de a deplasa accentele de pe partidele politice spre o mișcare largă de nivel național ar putea fi nu atât oponenții politici, cu sau fără sprijinul instituțiilor statului, cât propria experiență și propria capacitate de a coagula susținătorii. De exemplu, aceasta ar trebui să evalueze și să facă publice, cu eventuale asumări de vină, motivele diminuării mișcării protestatare din anii 2015-2016. De asemenea, ar fi necesară demonstrarea capacității de înlocuire sau complementare a mesajului protestatar stradal, acceptat de o parte din susținătorii necondiționat, cu un mesaj mai profund, bazat pe analiză și argumente, agreat de categoriile ceva mai pregătite ale societății, dar și de către cei indeciși încă. În calitate de mostră relevantă ar putea servi prezentarea mai multor dovezi reale privind capturarea instituțiilor statului, inclusiv a justiției, de către unele persoane, învinuite masiv și permanent de această vină. Fără aceste și alte ajustări, mișcarea protestatară largă se poate „răsufla” din nou, aceasta însemnând decesul politic al partidelor de opoziție care se află astăzi în centrul activităților de protest și vrea să reprezinte alternativa actualei guvernări.  

Scopurile opoziției sunt mai clare decât cele examinate mai sus, ale justiției și guvernării. Pe moment, acestea coincid cu cele trei revendicări, la care se adaugă în mod logic scopul debarcării guvernării actuale și preluarea puterii în stat.

De altfel, și guvernarea are exact același scop final: de înlăturare a opoziției din calea așteptărilor sale de a-și menține și a fortifica puterea în Republica Moldova.

„Dar cu votul ce facem...?”

În acest sens, toate cele trei părți, implicate în criza politică actuală, ar putea avea drept punct de orientare și control, ultimul, în sens cronologic,  îndemn fixat în Declarația Mogherini-Hahn: „Ne așteptăm ca autoritățile moldovene să ia măsurile adecvate pentru a se asigura că sunt respectate rezultatele alegerilor primarului de la Chișinău, recunoscute și de observatorii naționali și internaționali și care reflectă voința alegătorilor...”.

Valeriu Vasilică, IPN