În timp ce unii experţi că în Republica Moldova nu există alternative politice în caz de anticipate, alţii consideră că astfel de alternative există, dar electoratul nu le valorifică. Declaraţiile contradictorii au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.
Ion Dron, preşedintele AO „Centrul de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice”, consideră că partidele politice sunt formate de cele mai multe în scopul pe a-şi proteja afacerile ilegale. „De la început băieţii şmecheri, ajunşi la guvernare, şi-au creat legi de au reuşit să privatizeze toată munca de o viaţă a părinţilor noştri. După care băieţii şmecheri s-au gândit cum să-şi protejeze proprietăţile, astfel şi-au tras partide. Şi au făcut astfel încât cei care vor să se manifeste în politică, dar nu au bani, nu au nici o şansă”, a declarat Dron.
Preşedintele AO „Justiţie şi Democraţie”, Pavel Midrigan, explică lipsa alternativelor politice prin lipsa de încredere a populaţiei faţă de formaţiunile politice. „În ziua de azi politica a devenit un business profitabil, nu este protejat interesul statului şi al cetăţeanului. Cred că ar trebui de instalat un regim semidictatorial, ca în Bielarusi. Duceţi-vă în sate şi vedeţi cum oamenii mor de foame, lor numai de democraţie nu le arde”, a spus Midrigan.
Pe de altă parte, Ecaterina Mardarovici, director executiv al Clubului Politic al Femeilor 50/50, consideră că, în caz de anticipate, există alternative partidelor de la guvernare. „Avem partide extraparlamentare, dar alegătorii moldovenii nu ştiu cum să participe la alegeri. Oamenii sunt obişnuiţi să voteze anumite extreme. Altfel nu se poate înţelege că după ce a ieşit la iveală istoria cu furtul miliardului partidele aflate la guvernare au câştigat alegerile locale din vara trecută”, a opinat Mardarovici.