Opinia Comisiei de la Veneția despre modificările legale privind sistemul judecătoresc

Comisia de la Veneția salută excluderea perioadei de probă de cinci ani și numirea judecătorilor până la vârsta de pensionare. Comisia reafirmă că stabilirea perioadelor de probă poate submina independența judecătorilor și recomandă ferm ca judecătorii să fie numiți cu titlu permanent până la pensionare, transmite IPN.

„Pe de altă parte, atunci când sunt numiți noi judecători, nimeni nu poate garanta că aceștia se vor ridica la standardele înalte pe care le pretinde profesia. Din acest motiv, unele state au introdus un sistem special de stagii pentru candidații care vor să devină judecători, iar această experiență ar putea fi luată în considerare de autoritățile Republicii Moldova”, se menționează în opinia Comisiei de la Veneția, publicată de către Curtea Constituțională.

Comisia de la Veneția salută modificările la legislație care se referă la unificarea procedurii de numire a judecătorilor, care exclude implicarea Parlamentului. De asemenea, salută transferul competenței de numire a președinților și vicepreședinților instanțelor către Consiliul Superior al Magistraturii, precum și implementarea noului model privind componența CSM-ului și alegerea membrilor acestuia.

Totodată, în opinia sa, Comisia precizează că transferul voluntar al unui judecător la o instanță de același nivel sau la o instanță inferioară ar putea fi efectuat fără intervenția președintelui țării. CSM trebuie să aibă posibilitatea, printr-o decizie motivată, să nu fie de acord cu propunerea făcută de Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor privind numirea președinților și vicepreședinților instanțelor.

În opinia emisă se mai menționează că legea ar trebui să ofere mai multe detalii cu privire la aspectele procedurale ale concursului care precedă alegerea de către Parlament a membrilor non-judecători ai CSM-ului. În ceea ce privește alegerea membrilor non-judecători ai CSM-ului, mecanismul anti-blocaj poate fi modificat. Totodată, principiul inamovibilității sau securității mandatului ar trebui să fie elaborat în legislație pentru a asigura garanții adecvate de fond și de procedură în procedurile privind membrii CSM.

Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) a adoptat opinia respectivă în cadrul celei de-a 131-a sesiuni plenare, după ce, prin scrisoarea din 23 mai 2022, ministrul justiției al Republicii Moldova i-a solicitat să răspundă la unele întrebări suplimentare care ar putea conduce la alte posibile modificări ale proiectului de lege.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.