Administratorii rutelor de microbuz solicită ca tariful pentru o călătorie în raza municipiului Chișinău să coste între 5 și 10 lei, față de 3 lei în prezent. Regia Transport Electric cere majorarea tarifului pentru călătoria cu troleibuzul cu un leu, până la 3 lei, iar Parcul Urban de Autobuze propune tariful de 4 lei. Un proiect de decizie în acest sens urmează să fie supus dezbaterilor publice, ca mai apoi să fie înaintat spre aprobare Consiliului municipal Chișinău.
Solicitat de IPN, Lilian Copaci, șef de direcție la Direcția generală transport public și căi de comunicație, a spus că se propune și scumpirea unor categorii de abonamente, inclusiv cele pentru elevi. În același timp, se mențin gratuitățile stabilite pentru unele categorii de călători.
Consilierul municipal socialist Ion Ceban spune că fracțiunea pe care o reprezintă va cere un audit la Regia Transport Electric și la Parcul Urban de Autobuze. „Doar după audit putem să discutăm la capitolul tarife. Or, noi știm că gestionarea banilor se face foarte prost. Noi credem că există foarte multe opțiuni pentru a optimiza cheltuielile”, a declarat Ion Ceban.
Consilierul liberal Ion Cebanu a declarat că cei din fracțiunea PL vor fi foarte atenți în special la solicitările operatorilor de transport privați, care trebuie să-și îmbunătățească condițiile de activitate. „Acest lucru a fost cerut de Primărie de foarte multe ori, dar nu s-a respectat. Și noi nu ne grăbim cu majorările. Este nevoie să se discute amplu chestiunea respectivă”, a declarat Ion Cebanu.
Ruslan Codreanu, consilier al Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă”, a spus că, alături de colegi, va insista pe dezbateri largi. Potrivit alesului local, întreprinderile municipale din domeniu sunt ineficiente, iar autoritățile trebuie să îmbunătățească managementul acestora. „Majorarea tarifelor ar trebui sa fie ultimul pas. Mai întâi e nevoie de un audit al întreprinderilor municipale. Astăzi, când zeci de mii de lei se duc nu în bugetul RTEC sau al Parcului Urban de Autobuze, dar în buzunarele altcuiva, majorând tarifele, nu faci decât sa înjosești populația”, a menționat Ruslan Codreanu.
Consilierul fracțiunii Partidului Politic „Partidul Nostru” Ilian Caşu crede că nu sunt întemeiate argumentele prezentate de operatorii de transport. „Noi suntem obligați să vedem această chestiune din perspectiva veniturilor scăzute ale chișinăuienilor. În curând noi vom prezenta materiale care arată modul în care Gheorghe Morgoci (șeful RTEC, n.r.) risipește banii municipali. Am cerut anterior rapoarte de audit la RTEC, ca să vedem cum sunt gestionați banii, dar nu ni s-au prezentat. Doar atunci când vom avea un tablou clar, un proces transparent și deschis, atunci vom putea vorbi despre intenția majorării tarifelor”, a spus Ilian Caşu.
Consilierul municipal neafiliat Ion Ștefăniță menționează că e nevoie ca managerii acestor instituții să prezinte un plan de acțiuni cum vor administra treburile ca să nu înregistreze pierderi, dar profituri. În opinia alesului local, până a fi majorate tarifele, trebuie să sporească confortul pasagerilor. „Eu susțin majorările, dar cu condiția că va exista o reformă a acestor întreprinderi”, a spus Ion Ștefăniță.
Pe 24 august, Direcția generală transport public și căi de comunicație a anunțat despre faptul că a fost elaborat un proiect de decizie cu privire la majorarea tarifelor pentru călătoria în transportul public din raza municipiului Chișinău. Pe parcursul lunii septembrie, urmează să fie desfășurate discuții publice, după care proiectul va fi propus spre votare în CMC.