Operatorii de publicitate rămân fără răspunsurile aşteptate

Decizia municipalităţii de a demonta forţat panourile publicitare de pe bulevardul Dacia, tronsonul cuprins între Porţile Oraşului şi Aeroport, a cauzat prejudicii imense operatorilor de publicitate. Membrii Asociaţiei Agenţiilor de Publicitate „AAPM” au declarat joi, 5 iulie, la o conferinţă de presă, că în pofida numeroaselor încercări de a iniţia un dialog constructiv cu autorităţile municipale, acestea nu le-au oferit niciun răspuns. Nici autorităţile centrale nu au avut nicio reacţie, deşi membrii asociaţiei s-au adresat cu o scrisoare deschisă şi către premierul Vlad Filat, transmite Info-Prim Neo. Secretarul AAPM, Margarita Smiţcaia, a declarat că membrii asociaţiei au sperat la un dialog eficient cu administraţia publică locală şi la soluţionarea problemei într-o atmosferă de colaborare, însă autorităţile nu sunt receptive la problemele cu care se confruntă agenţii economici. „La data 24 aprilie un şir de operatori de publicitate exterioară, care au fost afectaţi prin dispoziţia dată, au depus o cerere prealabilă la Primărie. În conformitate cu articolul 14 al Legii privind contenciosul administrativ, primarul trebuia să ne dea un răspuns în termen de 30 de zile, lucru care nu s-a întâmplat”, a declarat Victoria Barbă membru al asociaţiei. „Este o dovadă de lipsă de respect faţă de agenţii economici”, a adăugat Victoria Barbă. Lipsa unei reacţii i-a determinat să se adreseze în instanţa de judecată. Potrivit membrilor „AAPM”, demontarea a peste o sută de panouri publicitare înseamnă prejudicierea bugetului municipal cu peste 2 milioane de lei din încasări fiscale. Pe lângă prejudicierea bugetului municipal, şi agenţii economici înregistrează pierderi importante. Totodată nu se propune nimic clar pentru acţiunile ulterioare: nu există niciun plan de reconstrucţie sau modernizare a porţiunii de pe care au fost demontate panourile şi niciun plan de reamenajare a publicităţii. Victoria Barbă a mai spus că autorităţile nu au avut nicio reacţie la proiectul noului concept de amplasare a publicităţii stradale pe bulevardul Dacia, pe care asociaţia l-a prezentat Primăriei, Consiliului municipal şi premierului Vlad Filat. Anterior, membrii asociaţiei au prezentat un proiect potrivit căruia, panourile publicitare de pe bulevardul Dacia, tronsonul „Porţile Oraşului” – Aeroport, să fie amplasate vertical pe piloni de iluminare, instalaţi din contul operatorilor de publicitate. Fiecare panou ar urma să fie amplasat pe fiecare al şaselea pilon, astfel distanţa dintre panouri va fi de 270 de metri. De asemenea, se propunea ca toate cheltuielile pentru iluminare de la fiecare pilon să şi le asume tot proprietarii. Potrivit calculelor asociaţiei, acest fapt va permite o economie de circa 20% din cheltuielile municipale. Proiectul a fost prezentat autorităţilor încă în luna mai.
  • victoria barba despre cererea prealabila.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.