Operatori de tichete de masă se pronunță pentru menținerea facilităților fiscale

Companiile franceze Edenred și UP Servicii atrag atenția Guvernului, Parlamentului și Președinției asupra riscurilor pe care le comportă anularea facilităților fiscale aplicate tichetelor de masă. Potrivit unei declarații de presă a operatorilor, „consecințele unei asemenea decizii ar fi nefaste pentru toți actorii implicați în proces: salariați, întreprinderi, autorități publice și comercianți, transmite IPN.

În declarație se spune că modificarea cadrului fiscal, după doar un an de la lansarea acestei inovații cu caracter social, va afecta în mod inevitabil sectorul economic privat din Republica Moldova. Potrivit operatorilor, vor avea de suferit 25% din angajații din sectorul privat și familiile acestora, cărora tichetele de masă le asigură un buget alimentar. La fel, peste 650 de companii care acordă tichete de masă angajaților lor. Totodată, este vorba și de 1300 de unități comerciale care au investit în dezvoltarea sistemelor informaționale pentru a consolida managementul tichetelor de masă pe tot teritoriul țării, în beneficiul clienților lor.

Operatorii mai menționează că tichetele de masă nu reprezintă doar un beneficiu care promovează alimentația angajaților, ci este și un mecanism care contribuie la un ciclu de creștere economică la nivel de țară. La fel, acestea contribuie la lupta împotriva economiei informale și la creșterea semnificativă a puterii de cumpărare a cetățenilor, în special a celor cu salarii mici și prin aceasta contribuie la dezvoltarea economică locală și națională

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.