Opera Naţională şi-a reluat activitatea cu un repertoriu titrat în limba română

Teatrul Naţional de Operă şi Balet şi-a reluat activitatea, la finele acestei săptămâni, după o pauză tehnică legată de reparaţia clădirii teatrului. Potrivit unui comunicat de presă al Teatrului, după pauză, Teatrul Liric Naţional revine în forţă, prezentând pe parcursul lunii decembrie patru balete, şase opere, o operetă şi un concert. Noutatea sezonului constă în instalarea, în scena teatrului, a unui dispozitiv special care va asigura titrarea în limba română a operelor din repertoriul curent. Astfel, deja vineri seara, 15 decembrie, opera „Carmen” de Georges Bizet, prezentată în limba originală, a fost însoţită de traducerea românească. În acest fel, publicului meloman i se oferă posibilitatea unei recepţionări mai bune a mesajului operelor. Varianta română a textelor a fost pusă la dispoziţia Naţionalului liric de către Operele din Iaşi şi Braşov. O altă noutate a lunii decembrie este prezenţa la Chişinău a doi solişti invitaţi. Este vorba de tenorul ucrainean Alexei Repcinski, care va evolua în spectacolul „Rigoletto” de sâmbătă, 16 decembrie, şi de un alt tenor, coreean, Patrizio Ha care va interpreta rolurile titulare din „Tosca” (19 decembrie) şi „Aida” (21 decembrie). Ultimul spectacol al anului, opereta „Liliacul”, de Johann Strauss va fi prezentat pe 30 decembrie, în limba engleză, fiind o nouă variantă a acestei lucrări montate pentru prima dată la Chişinău în anul 1990.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.