ONU ar putea discuta rezoluţia cu privire la conflictele de pe teritoriul statelor GUAM la următoarea Adunare Generală

Rezoluţia cu privire la conflictele tergiversate de pe teritoriul statelor GUAM şi consecinţele lor pentru comunitatea internaţională, securitate şi dezvoltare, se află pe ordinea de zi a următoarei, celei de-a 64 sesiuni a Adunării Generale ONU, dar nu există siguranţa că ea va fi discutată, notează Info-Prim Neo. Reprezentantul Republicii Moldova la ONU, Alexandru Cujbă, a declarat pentru Info-Prim Neo că abordarea acestei rezoluţii, care este o iniţiativă comună a GUAM distribuită în anul 2007 în calitate de document al Adunării Generale, depinde de „statele care iniţiază subiectele”. „Conflictele acestea sunt examinate în cadrul altor formate precum este grupul de la Minsk, OSCE, cu participarea unor actori atât regionali cât şi internaţionali. Rezoluţia se află pe agenda de lucru a ONU, dar nu este o sarcină. Depinde de statele membre ale GUAM când va fi discutată”, a spus el. „Rezoluţia nu este negociată deocamdată, deoarece punctul prin care se include acest subiect în agenda Adunării Generale, a fost inclus atât pentru sesiunea a 63-a, cât şi pentru sesiunea 64-a datorită altei rezoluţii privind persoanele intern deplasate şi refugiaţii din Abhazia, Georgia şi regiunea Ţhinvali. Reprezentanţii statelor membre ale GUAM continuă să se consulte atât în interior, cât şi cu reprezentanţii altor state memre ale ONU privitor la soarta acestor rezoluţii”, a dăugat Cujbă. Săptămâna trecută, în cadrul celeei de-a 63-a Adunări Generale a ONU, la New-York, a avut loc a 10-a reuniune a miniştrilor de Externe ai GUAM. Ei au discutat evoluţia cooperării în interior, activitatea secretariatului de la Kiev şi realizarea proiectelor care sunt elaborate şi implementate în cadrul GUAM.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.