ONU a lansat concursul pentru cele mai bune acţiuni de promovare a drepturilor omului

Organizaţia Naţiunilor Unite în Republica Moldova a lansat a 12-a ediţie a concursului pentru cele mai bune acţiuni de promovare şi protecţie a drepturilor omului în Republica Moldova, transmite IPN.

„ONU aşteaptă nominalizări de campioni ai drepturilor omului, atât persoane fizice, cât şi organizaţii, care merită apreciere şi recunoaştere pentru eforturile neobosite depuse în promovarea şi protejarea drepturilor omului şi a libertăţilor universale în Republica Moldova”, a declarat Dafina Gercheva, coordonatoare rezidentă ONU şi reprezentantă permanentă PNUD în Moldova.

Concursul se va desfăşura în bază de nominalizări. Publicul este încurajat să nominalizeze organizaţii ale societăţii civile, jurnalişti, instituţii media, autorităţi publice, care au realizat contribuţii autentice de promovare a drepturilor omului în Republica Moldova în perioada 1 septembrie 2015-31 august 2016.

Cncursul are şase categorii. Nominalizările pot fi făcute în limbile română, engleză, rusă sau altă limbă minoritară în Republica Moldova, online pe pagina http://www.un.md/concurs/. Formularele pot fi descărcate de pe pagina un.md şi depuse la Casa ONU în Chişinău.

Câştigătorii vor fi anunţaţi şi premiaţi în cadrul Galei ONU de premiere în domeniul drepturilor omului, organizată anual cu ocazia Zilei Drepturilor Omului, celebrată pe 10 decembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.