Organizațiile societății civile își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu decretul șefului statului privind eliberarea din funcție a judecătoarei Curții de Apel Domnica Manole și fac apel către toate autoritățile naționale să respecte independența sistemului judiciar. Într-o declarație semnată de circa 20 de organizații non-guvernamentale, se menționează că decretul președintelui confirmă încă o dată fenomenul justiției selective, transmite IPN.
Societatea civilă amintește că pe 4 iulie Consiliului Superior al Magistraturii a declarat judecătoarea Manole incompatibilă cu funcția de judecător și a propus președintelui eliberarea acesteia din funcție. Magistrata a contestat hotărârea CSM la Curtea Supremă de Justiție și a solicitat suspendarea hotărârii CSM până la examinarea cauzei.
Potrivit ONG-urilor, contestarea la CSJ este unicul mijloc judiciar de a verifica legalitatea hotărârii CSM. Prima ședință pentru examinarea contestației împotriva hotărârii CSM a fost stabilită pentru 4 august, ora 10.00. Judecătoarea Manole a informat Președinția despre contestația depusă, solicitând în mod expres președintelui să nu emită decretul până la soluția CSJ. Cu toate acestea, la 21 iulie, șeful statului a emis decretul de eliberare a magistratei Manole din funcția de judecător, decret care a fost publicat la 28 iulie.
Societatea civilă este îngrijorată de graba cu care președintele a emis decretul de eliberare din funcție și menționează că era logic ca acesta să aștepte soluția cauzei care este pe rolul CSJ, mai ales că există dubii serioase privind legalitatea propunerii CSM de eliberarea din funcție a judecătoarei Domnica Manole. Anterior, în situații similare, președintele aștepta decizia CSJ.
„Graba cu care s-a emis decretul de această dată indică cel puțin spre o ignorare a recursului judiciar de protecție a drepturilor judecătoarei și transmite un mesaj de intimidare a judiciarului. Societatea civilă face apel către toate autoritățile naționale să respecte independența sistemului judiciar, care este un pilon al unui stat de drept și democratic”, se menționează în declarație.
Declarația este semnată de către Alianța INFONET, Ambasada Drepturilor Omului, Amnesty International Moldova, Asociația ADR Habitat, Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități din Republica Moldova „Abilități Europene Fără Limite”, Asociația Femeilor Avocate din Republica Moldova, Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă, Centrul Analitic Independent Expert-Grup, dar și Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova. Printre semnatari se mai numără și Centrul de Investigații Jurnalistice, Centrul de Reabilitarea a Victimelor Torturii „Memoria”, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, Comunitatea „WatchDog.MD”, CPR Moldova, Eco-TIRAS, Institutul de Politici și Reforme Europene, Terra-1530 și Transparency International Moldova.
În luna aprilie a anului trecut, Domnica Manole a emis o hotărâre prin care Comisia Electorală Centrală a fost impusă să desfășoare referendumul constituțional inițiat de către Platforma „DA”. Adresarea la CSM pentru cercetarea judecătoarei a fost înaintată drept urmare a deciziei Curții Supreme de Justiție prin care s-a constatat caracterul vădit ilegal al hotărârii emise de judecătoare și a sesizării președintelui CEC de atunci, Iurie Ciocan, prin care se solicita tragerea la răspundere penală a acesteia.