ONG-urile recomandă autorităţilor politice să înceapă reforma justiţiei
Mai multe organizaţii neguvernamentale fac apel către Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova să lanseze procesul de reformare a justiţiei, cu implicarea reprezentanţilor tuturor actorilor din sistem şi ai societăţii civile, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Centrului de Resurse Juridice.
În comunicat se menţionează că sunt apreciate obiectivele şi acţiunile prioritare la capitolul Reforma Justiţiei, incluse în proiectul Programului de activitate al Guvernului pentru perioada 2011-2014. Însă, unele acţiuni propuse, cum ar fi reformarea instituţiei imunităţii judecătorilor, ridică semne de întrebare din punct de vedere al independenţei judecătorului, al stabilităţii şi eficienţei generale a sistemului.
„Este regretabilă omisiunea propunerii de efectuare a evaluării generale a sistemului actual, pregătirea unei strategii complexe de reformare a justiţiei. Pentru a avea succes, reforma justiţiei trebuie să fie complexă, corelată şi efectuată în coordonare şi cu participarea directă a reprezentanţilor puterii judecătoreşti, pentru a asigura eficienţa şi calitatea reformării”, se menţionează în comunicat.
ONG-urile recomandă autorităţilor politice să înceapă reforma justiţiei prin efectuarea unei evaluări ample a sistemului de justiţie. O altă propunere este crearea grupurilor de lucru sau a agenţiilor inter-departamentale, care ar coordona reforma principalelor componente, şi anume reforma constituţională, reforma justiţiei penale, contravenţionale, civile şi de contencios administrativ.
De asemenea, societatea civilă recomandă organizarea dezbaterilor publice în vederea discutării recomandărilor pentru a fi incluse în strategie, implicarea plenară a reprezentanţilor organismelor internaţionale relevante în elaborarea strategiei de reformare a justiţiei.