Șapte ONG-uri de media își exprimă îngrijorarea în legătură cu semnalele privind înțelegerile de cartel pe piața publicității, care ar distorsiona și mai mult audiovizualul din Republica Moldova, marcat de numeroase nereguli și disfuncționalități. Aceasta după ce, recent, patru posturi de televiziune: Jurnal TV, PRO TV Chișinău, TV8 şi RTR-Moldova au depus o plângere la Consiliul Concurenței, în care solicită investigarea unor bănuieli precum că două agenții de publicitate au implementat practici anticoncurențiale, în urma cărora a fost restrânsă concurența pe piața publicității, transmite IPN.
Potrivit Declarației semnate de cele șapte organizații, semnalele sunt cu atât mai alarmante, cu cât cele două case de vânzări, la care fac referire semnatarii, reprezintă interesele unor holdinguri media care dețin cote semnificative din piața autohtonă de televiziune, iar eventualele acțiuni concertate ale acestora ar constitui un abuz.
ONG-urile solicită Consiliului Concurenței să examineze plângerea celor patru posturi de televiziune luând în considerație bunele practici anticoncurențiale pe piețele media din țările membre ale Uniunii Europene. Organizațiile media mai solicită să se țină cont de pericolul iminent pe care îl comportă o posibilă înțelegere de cartel între cele mai mari case de vânzare a publicității care acționează în interesul politicienilor proprietari de TV, pentru competiția loială și legală pe această piață specifică, dar și pentru dezvoltarea democratică și libertatea de exprimare în Republica Moldova, în special în anul electoral 2018.
Organizațiile semnatare solicită Delegației UE, Ambasadei SUA, altor parteneri de dezvoltare și reprezentanțe străine, organizațiilor internaționale și europene, să monitorizeze cu atenție acest caz, iar Delegației UE să examineze posibilitatea instituirii unei misiuni speciale de observare a UE în problemele care țin de situația pieței mediatice din Republica Moldova.
Declarația a fost semnată de: Asociația Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Electronice, Centrul de Promovare a Libertății de Exprimare și a Accesului la Informație „Acces info”, Asociația Telejurnaliștilor Independenți, Comitetul pentru Libertatea Presei și Centrul de Investigații Jurnalistice.