Organizațiile neguvernamentale de media „condamnă cu vehemență acțiunile abuzive și ilegale ale angajaților Inspectoratului General de Carabinieri împotriva jurnaliștilor”. Acestea au lansat o Declarație, după ce o reporteră de la Jurnal TV, la 16 decembrie, în timp ce se afla la protestul din fața Parlamentului, a devenit victima agresiunilor mascaților, care i-au aplicat gaze lacrimogene. De rând cu jurnalista, și un cameraman al postului Pro TV a avut de suferit.
„Utilizarea gazelor lacrimogene în raport cu jurnaliștii aflați în exercițiul misiunii de informare a cetățenilor asupra problemelor de interes public, conduita cărora nu constituia sub nicio formă un pericol pentru ordinea și securitatea publică, constituie o practică ilegală ce subminează libertatea presei”, se arată în declaraţia citată de IPN.
Organizațiile semnatare semnalează inadmisibilitatea tolerării unor astfel de încălcări. În legătură cu cele menționate, acestea solicită ministrului afacerilor interne, Pavel Voicu, în virtutea atribuțiilor legale ce-i revin, să ia act de încălcările comise şi să înainteze demersurile prevăzute de lege în vederea constatării și sancționării faptelor comise de către reprezentanții forțelor de ordine. De asemenea, să prezinte public informații privind măsurile întreprinse.
Potrivit Legii privind libertatea de exprimare, statul garantează libertatea de exprimare a mass-mediei și nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-media să răspândească informații de interes public decât în condițiile legii. Mai mult, împiedicarea ilegală intenționată a activității mass-mediei atrage răspundere penală.