ONG-urile de media cer dezbateri pe marginea regulamentului privind utilizarea dronelor

Organizațiile neguvernamentale de media sunt îngrijorate de restricțiile pe care le impune noul regulament intitulat „Proceduri și Instrucțiuni Aeronautice Civile. Operarea aparatelor de zbor fără pilot”, elaborat de Autoritatea Aeronautică Civilă, și cer revizuirea acestuia. Documentul, care se află la etapa de consultări publice, propune, printre altele, limitarea utilizării dronelor, inclusiv în scopuri jurnalistice. Acesta conține atât prevederi interpretabile, cât și formulări vagi, ce le oferă o limită de discreție deosebit de mare funcționarilor care vor aplica în viitor acest regulament, menționează ONG-urile de media și cer dezbateri publice pe marginea regulamentului respectiv, transmite IPN.

Într-o declarație, organizațiile semnatare menţionează că în regulament sunt propuse unele restricții disproporționat de mari, nejustificate din perspectiva interesului public, care ar putea limita acțiunile jurnaliștilor de investigare a cazurilor de corupție sau de dobândire ilicită a averilor de către unii funcționari publici.

„Solicităm AAC să revadă acest document ținând cont de specificul activității mass-media și să-l modifice în așa fel, încât drona să poată fi utilizată fără restricții în scopuri jurnalistice. La fel, cerem anularea obligativității obținerii avizului AAC pentru jurnaliști, întrucât procedura de luare a deciziei de către autoritatea competentă timp de 10 zile îngrădește accesul la informația operativă de care are nevoie jurnalistul pentru a reflecta evenimentele de interes public”, se spune în declarație.

Semnatarii menționează că Uniunea Europeană de asemenea reglementează utilizarea dronelor la nivel general, iar fiecare stat membru are regulile sale de utilizare a acestora, însă în niciunul din aceste state cadrul legal nu stabilește restricții atât de drastice pentru utilizarea dronelor în scop jurnalistic.

Semnatarii declarației sunt: Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Independente, Asociația Presei Electronice, Centrul de Investigații Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociația Telejurnaliștilor Independenți, Centrul „Acces-Info” şi RISE Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.